Oamenii de afaceri din Botoșani, întâlnire cu ministrul Muncii. Ce probleme au ridicat

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Botoşani a organizat, vineri, o dezbatere publică a agenţilor economici locali cu reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale. La eveniment a fost prezent și ministrul Muncii, Marius Budăi, precum și directorul Direcției de Impozite și Taxe Locale, Lucian Lupu.

Una din problemele aduse în discuție a fost taxa de salubrizare. Agenții economici botoșăneni s-au plâns că este foarte mare. Un om de afaceri prezent la întâlnire a spus că taxa de salubrizare pentru agenții economici este mai mare, în condițiile în care populația este cea care produce cel mai mult gunoi.

Un agent economic a spus că dacă înainte plătea către Urban Serv o taxă de salubrizare de 1000 lei pe lună, acum a ajuns să plătească 30.000 lei. Oamenii de afaceri au spus că formula după care se calculează acum taxa de salubrizare nu este deloc relevantă și că această taxă a fost pusă pe suprafață și nu pe cantitatea de gunoi produsă.

Dacă aceeași formulă dă această anomalie la dvs, iar la alte companii este OK, înseamnă că formula nu este bună”, a răspuns Valeriu Iftime, președintele Camerei de Comerț. Acesta a adăugat că Primăria Botoșani nu are nicio vină în acest caz, ea fiind doar colectorul taxei. Iftime consideră că această taxă ar trebui echilibrată, ca să poată să fie plătită de fiecare agent economic.

Agenții economici s-au plâns și de taxele de la apă.

De ce trebuie să plătesc atâta amar de bani în condițiile în care deja plătesc apa dată de Dumnezeu, pur și simplu că există. Plătesc apa dată de Dumnezeu mai mult decât apa pe care o consumă firma”, a mai spus un om de afaceri.

Un alt om de afaceri a venit cu propunerea ca administratorul depozitului de la Stăuceni să facă contract direct cu firmele, iar gunoiul să fie taxat la kilogram ca înainte.

În cadrul întâlnirii cu ministrul a fost ridicată și problema salariului minim în construcții.

Ministrului Marius Constantin Budăi i s-au adus la cunoştinţă mai multe probleme cu care se confruntă firmele de construcţii şi cele din domeniile adiacente, iar ministrul şi-a notat probleme expuse, exprimându-şi în acelaşi timp disponibilitatea de a discuta şi în cadru privat fiecare problemă în mod punctual.

 

 

 


One thought on “Oamenii de afaceri din Botoșani, întâlnire cu ministrul Muncii. Ce probleme au ridicat

  1. FELICITARI DOMNULE MINISTRU , asteptam lucruri bune sa nu mai se taie salariile si pensiile cum facea PNL in anii de trista amintire 2009-2010 , sa nu ami fure masinile ca mafia din Italia in anii de trista amintire pdl!
    Domnilor e strigator la cer cum sa cheltui 20 de milioane de euro pe 15 km de cale rulare de tramvai???
    ROG SA INTERVENITI LA MAFIE SI SA CUMPARE AUTOBUZE ELECTRICE, CU 20 MILIOANE CUMPARAM AUTOBUZE PENTRU TOT JUDETUL!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*