Lucian Trufin: “Și Agricultura are nevoie de Buget promulgat”

lucian trufin, stiri, botosani, senator, psdSăptămâna trecută, Parlamentului României a aprobat după ample dezbateri, proiectul de buget al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, anexă aprobată de comisiile de specialitate cu două din cele șapte amendamente propuse. În urma acestui vot, secretarul comisiei pentru agricultură din Senat, senatorul PSD Lucian Trufin se declară mulțumit de modul în care a fost configurat noul buget și este optimist în ceea ce privește perspectiva evoluției agriculturii românești în anul 2019.

„Creșterea bugetului destinat agriculturii în anul 2019, cu un procent de 13,7 % față de anul precedent, dovedește că acest sector al economiei a rămas unul prioritar pentru Guvernul PSD, interesat de continuarea proiectelor demarate în perioada 2016-2018. În ciuda votului negativ dat de colegii parlamentari din opoziție, bugetul agriculturii este unul al investițiilor, care vizează dezvoltarea ramurilor agricole ale mediului rural și asigură în același timp fermierii de plata subvențiilor la timp. Elementul de noutate este dat de respectarea promisiunii de susținere a produselor agricole deficitare, prin introducerea unui ajutor de minimis în valoare de 1000 de euro la hectar, pentru fermierii care cultivă usturoi pe o suprafață de cel puțin 3000 de metri pătrați și de facilitățile oferite celor care desfășoară activități în acvacultură”, a declarat senatorul PSD Lucian Trufin

Proiectul de buget pentru agricultură, prevede resurse pentru continuarea schemei de ajutor de sprijin pentru crescătorii de suine și alocă fonduri pentru programul de minimis destinat valorificării lânii. Totodată, acesta are în vedere creșterea cu 5,37% față de anul precedent, a sumelor necesare pentru prelungirea programului de susținere a producătorilor de tomate românești.

“Din păcate, toate finanțările de proiecte și creșterile de buget pentru agricultura românească sunt inoperabile, atât timp cât Legea Bugetului nu este promulgată de Președintele Iohannis. Sper ca promulgarea să nu întârzie pentru că, la nivelul județului Botoșani, statisticile arată o evoluție pozitivă a producției agricole în anul 2018, aspect îmbucurător pentru economia locală. Veniturile fermierilor au cunoscut și ele o creștere substanțială, datorată măsurilor legislative, dar și a celor luate de Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și au constituit un element important în îmbunătățirea calității vieții din mediul rural. Acest lucru mă determină să îi încurajez pe toți cei interesați să dezvolte sectorul agricol să urmărească programele inițiate de MADR pentru a beneficia la timp de toate facilitățile pe care acestea le oferă. Totodată îmi asum continuarea misiunii de informare la timp a fermierilor despre măsurile de dezvoltare cu ajutorul fondurilor europene și guvernamentale, pe care aceștia le pot accesa, o primă activitate pe anul acesta, urmând să o desfășor vineri, 22 februarie la Vorona, cu fermierii din GAL Valea Siretului”, a mai afirmat parlamentarul botoșănean.

Bugetul Ministerului Agriculturii pentru anul 2019 se ridică la suma de 22,862 miliarde lei, din care 1, 951 miliarde lei vor fi alocați plata subvențiilor producătorilor agricoli.

sursa: comunicat de presă PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *