Inconștiență! Un bărbat din Botoșani a dat de necaz după ce a fost oprit de o patrulă de poliție

accident noaptea, stiri, politia rutiera, botosaniUn bărbat din județul Botoșani a dat de necaz după ce a fost oprit de o patrulă de poliție din județul Suceava. Botoșăneanul Petru G., de 55 de ani, din Ibănești, mergea, marți seară, cu mașina pe drumul național DN 17, iar la Pojorâta a fost oprit de un echipaj de poliție.

Oamenii legii au văzut imediat că bărbatul, care conducea un Volkswagen Passat, figurează cu permisul de conducere reținut. Ulterior, după verificări amănunțite, polițiștii din Suceava au constatat că numerele de înmatriculare ale autoturismului aparțin unui Mercedes Benz al unei firme din Bistrița, care avea cartea de identitate suspendată din 2016.

Botoșăneanul a rămas fără plăcuțele de înmatriculare și s-a ales cu dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *