Carte de identitate falsă, descoperită la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, ascunsă asupra unui cetăţean moldovean, o carte de identitate românească falsă care urma să fie folosită în Cehia.

În data de 15 februarie, în jurul orei 20.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un autocar care se deplasa către Franţa, I.P., cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 34 de ani.

La controlul de frontieră, în momentul solicitării documentelor de identitate, colegii noștri au descoperit asupra bărbatului o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia sa.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză este fals.

Cu privire la cele constatate, I.P. a declarat că a procurat cartea de identitate de la un conațional, plătind suma de 150 de euro și că intenţiona să o folosească în Cehia, pentru a ocupa mai ușor un loc de muncă.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *