Atenție! Nouă medicamente împotriva tusei, interzise. Efectele pe care le-ar avea asupra pacienților

Agenţia Europeană a Medicamentului retrage din toate farmaciile şi din spitale nouă medicamente folosite în tratamentul tusei de către zeci de milioane de pacienţi, potrivit StirileProtv.ro.

Acestea conţin Fenspirida, aceeaşi substanţă activă ca şi Eurespal, oprit din uz la începutul acestei săptămâni. Medicamentele sunt suspectate că ar provoca tulburări cardiace, iar pacienţii sunt sfătuiţi să întrerupă imediat tratamentul şi să ceară medicului un înlocuitor.

Nouă medicamente împotriva tusei, sub formă de sirop şi pastile, care conţin fenspirida că substanţa activă, trebuie oprite imediat de la vânzare în toate ţările europene. Unele sunt aflate pe piaţa de peste 10 ani şi erau prescrise chiar şi copiilor de peste 2 ani. Farmaciştii români au primit deja decizia de la Londra, trimisă în procedura de urgenţă.

În ultimii ani, mai mulţi pacienţi care foloseau aceste medicamente au raportat tulburări bruşte de ritm cardiac. S-a dispus efectuarea unor aşa-zise “teste non-clinice”, adică pe animale. Rezultatele au venit zilele trecute şi au confirmat o relaţie cauză-efect între tratament şi modificarea bătăilor inimii. Iniţial, doar un producător a dispus retragerea voluntară a produsului său. Acum, Agenţia Europeană a Medicamentului a hotărât scoaterea de la raft şi punerea sub carantină a tuturor medicamentelor cu această substanţă activă, până la finalizarea unor noi teste de siguranţă.

Anca Crupariu, Agenția Națională a Medicamentului: ”Acesta este şi rolul acestei proceduri de urgenţă a Uniunii Europene, de reevaluare a unui medicament pentru reacţiile adverse care nu au putut fi identificate în studiile clinice care au precedat autorizarea de punere pe piaţă a medicamentului respectiv.”

Altfel spus, autorităţile nu se aşteptau ca problemele cardiace, menţionate în prospect, să apară cu o asemenea gravitate, deci au ajuns la concluzia că în prezent riscurile depăşesc beneficiile.

Medicii sunt rugaţi să îşi informeze pacienţii că trebuie să întrerupă tratamentele în curs şi să îi asigure că oprirea administrării anulează şi pericolul de afectare cardiacă. Spre deosebire de alte ţări, unde oamenii au fost îndemnaţi să vină în farmacii ca să predea pastilele şi să îşi primească banii înapoi, în România Agenţia Naţională a Medicamentului s-a limitat să anunţe că putem semnala pe site-ul său efectele nedorite ale oricărui medicament aflat în circulaţie.

One thought on “Atenție! Nouă medicamente împotriva tusei, interzise. Efectele pe care le-ar avea asupra pacienților

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *