Patru cărți de identitate false descoperite asupra unor indivizi la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, ascunse asupra a doi bărbaţi, patru cărţi de identitate false care urmau să fie folosite în Germania.

În data de 13 februarie, în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru a intra în ţară, ca pasageri într-un autoturism ce se deplasa către Germania, G.P. cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 28 de ani şi cetăţeanul din R. Moldova I.M., în vârstă de 41 de ani.

La controlul de frontieră, în momentul solicitării documentelor de identitate colegii noștri au descoperit asupra cetăţeanului G. P., ascunse și nedeclarate, două cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care erau imprimate fotografiile a doi cetăţeni din R. Moldova, iar asupra cetăţeanului I.M., alte două cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care erau imprimate fotografia sa şi a soţiei sale.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentele în cauză sunt false.

Cu privire la cele constatate, I.M. a declarat că a procurat cărţile de identitate de la conaționali, plătind suma de 100 de euro fiecare și că acestea urmau a fi folosite în Germania, pentru a ocupa mai ușor un loc de muncă. Cel de-al doilea cetăţean a declarat că a primit cele două cărţi de identitate pentru a fi predate în Germania unor persoane necunoscute, fără a avea cunoştinţă că nu sunt documente autentice.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *