Un tânăr și-a dat mașina pe mâna iubitei, deși aceasta nu avea permis. Ambii s-au ales cu dosare penale

razie, politisti rutieri, filtre, stiri, botosaniPoliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Săveni aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul judeţean DJ 294 A de pe raza localităţii Avrămeni au oprit pentru control un autoturism condus de o femeie.

Cu ocazia controlului documentelor s-a stabilit că aceasta, în vârstă de 31 de ani, nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, în autoturism se mai afla şi un bărbat de 29 de ani, concubinul femeii, care îi încredinţase autovehiculul spre conducere cu bună ştiinţă, deşi cunoştea că nu deţine permis.

În cauză au fost întocmite două dosare penale, femeia fiind cercetată pentru comiterea infracţiunii de conducere fără permis iar bărbatul pentru comiterea infracţiunii de încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere, potrivit IPJ Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *