Polițiștii și militarii vor ieși mai târziu la pensie

Un senator social-democrat vrea să îi scoată la pensie mai târziu pe poliţişti şi militari, adică să crească limita de vârstă de la 45 la 50 de ani. O să avem poliţişti bătrâni şi gardieni de penitenciare obosiţi, dacă se întâmplă aşa, prevăd sindicaliştii din domeniu, potrivit Digi24.

„Nu este normal ca un personal civil să iasă la pensie la 62-65 de ani şi personalul militar la 38-40. Înteleg, sunt condiţii grele de muncă, dar şi în viaţa civilă sunt sectoare de activitate cu condiţii mult mai grele”, spune deputatul PSD Liviu Brăiloiu.

Vestea i-a necăjit şi mai mult pe poliţişti şi gardienii de la penitenciare. Zilele trecute au protestat în faţa parlamentului ca să afle senatorii şi deputaţii că sunt nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile de muncă. Acum, adaugă pe lista şi creşterea vârstei de pensionare. Supăraţi, îi acuză pe politicieni că nu ştiu cât de grea şi solicitantă este munca din apărare.

– Luna trecută, doi colegi de 46 de ani… a fost înmormântarea la ei, au decedat, media de vârstă e foarte mică.

Sorin Dumitrașcu, expert penitenciare: „Nu putem să lucrăm în cârje, să ne ducem cu bătrâni să asigurăm ordinea publică, nu putem să ne ducem cu bătrâni care să lucreze într-un penitenciar.”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *