Accident! Mașină răsturnată de un tânăr de 22 de ani. Șoferul și un pasager, la spital

Foto generic

Accident cu victime produs pe raza județului Botoșani. Un tânăr de 22 de ani din comuna Truşeşti care conducea un autoturism pe drumul national D.N. 29 D pe direcţia Botoşani-Truşeşti, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, împrejurare în care într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

În urma producerii accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto şi a unui pasager în vârstă de 19 ani. Aceştia au fost transportaţi la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă o soluţie procedurală.

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *