Haine și produse cosmetice confiscate de polițiști în urma unor controale. Trei unități economice au fost răscolite

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat mai multe controale pe raza municipiului Botoşani, pentru prevenirea şi combaterea încălcării drepturilor de proprietate intelectuală.

Poliţiştii au verificat trei unităţi economice iar în urma neregulilor constatate au dispus confiscarea unui număr total de 136 de produse (accesorii, articole vestimentare sau produse cosmetice) care aveau inscripţionate diferite mărci înregistrate şi cu privire la care existau indicii că sunt contrafăcute.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de punerea în circulaţie fără drept de produse identice sau similare cu cele care poartă o marcă înregistrată şi care prejudiciază titularii de drepturi.

Valoarea totală a bunurilor confiscate depăşeşte suma de 11.000 de lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *