Poliţist de Frontieră prins beat la volan. Au fost trase focuri de armă pentru prinderea sa

Un poliţist de frontieră, beat la volan, a fost oprit cu focuri de armă de poliţiştii de la Rutieră din Timişoara. În loc să oprească la semnalul poliţiştilor, şoferul a încercat să scape cu fuga.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, poliţiştii au tras focuri de armă în plan vertical, dar şi în anvelope.

”Un bărbat in vârstă de 40 de ani a condus un autoturism din directia Timişoara înspre Utvin şi nu a oprit la semnalul poliţistilor, fapt ce i-a determinat pe aceştia să execute 3 focuri de armă, respectiv 2 in plan vertical şi unul asupra anvelopelor. Ulterior acesta a fost legitimat şi testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de de 0, 82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea recoltării probelor biologice. In cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”, a transmis IPJ Timiş.

După ce l-au legitimat, poliţiştii au constatat că şoferul băut şi care fusese urmărit este un coleg de la Poliţia de Frontieră.

Sursa: Observator.tv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *