Gest extrem! Un tânăr a încercat să își pună capăt zilelor, după ce a fost părăsit de iubita cu care avea un copil

Un tânăr de 22 de ani a încercat să îşi pună capăt zilelor, însă a fost salvat la timp de membrii familiei, care l-au găsit spânzurat. Rudele au reuşit să taie ştreangul şi să îl menţină în viaţă pe bărbatul din localitatea Cristeşti, care a recurs la acest gest de dorul copilului.

Bebelușul a fost adus pe lume în urmă cu câteva luni de iubita sa, cu care trăia în concubinaj, însă aceasta l-a părăsit și a luat și copilul cu ea, interzicându-i să îl mai vadă.

Tânărul a mers de câteva ori la iubită pentru a-și vedea copilul, însă fără rezultat. În disperare de cauză, acesta nu a stat prea mult pe gânduri și a luat o sfoară, din care a improvizat un ștreang, pe care a legat-o de un copac.

A fost văzut la timp, însă, de familie, care l-au găsit atârnând de copac și au tăiat sfoara. Rudele au sunat la 112 și au cerut sprijinul cadrelor medicale.

La fața locului a ajuns un echipaj de la Ambulanță, care l-a găsit inconștient. Acesta a fost transportat la spital. Pentru că tânărul era agitat, s-a solicitat și sprijinul polițiștilor.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *