Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Botoșani a semnat contracte de finanțare cu 72 de primării pentru lucrări cadastrale

Aproximativ 2.600  de cărți funciare au fost eliberate, gratuit, pentru proprietarii de imobile din județul Botoșani, prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF), în anul 2018. Lucrările de cadastru general au fost finanțate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Botoșani

 În 2018, în județul Botoșani, în cadrul lucrărilor de cadastru sistematic pe sectoare cadastrale, au fost înregistrate 2.597 de imobile, reprezentând o suprafață de 1602,76 de hectare.

De asemenea, în anul 2018, OCPI Botoșani a semnat contracte de finanțare cu 72 de UAT-uri, în baza cărora au fost încheiate 79 de contracte de prestări servicii de cadastru sistematic.

Totodată, în anul 2019, urmează să fie scoase la licitație primele două UAT-uri din județ, Mihai Eminescu și Vlădeni, care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR), program care prevede înregistrarea sistematică a imobilelor din 660 de comune din toate județele țării.

În prezent, din totalul de 78 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din județul Botoșani, două  sunt cadastrate în proporție de sută la sută, iar în alte 70 se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, la nivel de sectoare cadastrale.

Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. PNCCF este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, dar și din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional, în cuantum de aproximativ 312 de milioane de euro. De asemenea, în cadrul acestui proiect, altă sursă de finanțare poate fi bugetul local, potrivit unui comunicat remis de OCPI Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *