Țigări de contrabandă descoperite într-o mașină oprită în trafic

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 1.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de 9.495 de lei.

În data de 20 ianuarie, în jurul orei 18.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, au oprit în trafic, pentru control, în localitatea de frontieră Dorohoi, județul Botoșani, un autoturism marca Dacia Logan, înmatriculat în România, condus de cetățeanul român B.C. în varstă de 37 de ani.

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit în interiorul acestuia mai multe pachete cu ţigări. La inventarierea bunurilor a rezultat cantitatea de 1.000 pachete cu ţigări.

La cercetări, persoana în cauză a declarat că țigările nu îi aparțin şi urma să le transporte la o locație din municipiul Dorohoi.

Țigările, în valoare de 9.495 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în

cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com