Furnizorul de gaz din Botoșani, suspectat că își păcălește clienții. Consiliul Concurenței a început o anchetă

delgaz grid botosaniFurnizorul de gaz din județul Botoșani este suspectat că își păcălește clienții. Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă al Delgaz Grid SA, companie membră a grupului E.ON România, manifestat prin aplicarea unui tratament diferenţiat în relaţia cu operatorii autorizaţi să efectueze verificări şi revizii tehnice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale.

Delgaz Grid deţine, prin efectul legislaţiei specifice, o poziţie dominantă (un monopol) pe piaţa distribuţiei de gaze naturale aferentă zonelor geografice pentru care deţine licenţă de distribuţie.

Potrivit normelor în vigoare, distribuitorul de gaze naturale este obligat să facă o bază de date cu verificările/reviziile tehnice ale instalaţiei de utilizare efectuate de operatorii economici autorizaţi.

Activităţile de verificare şi revizie tehnică ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale se efectuează în condiţii concurenţiale de către operatori economici autorizaţi de ANRE şi selectaţi de clientul final. Tarifele practicate de către operatorii autorizaţi pentru efectuarea serviciilor de verificări şi revizii tehnice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale sunt stabilite în condiţii de piaţă, pe baza cererii şi ofertei.

Autoritatea de concurenţă suspectează că distribuitorul Delgaz Grid ar acorda un tratament preferenţial unei alte companii din cadrul grupului E.ON România, ceea ce poate avea ca efect creşterea costurilor pentru consumatorii finali, prin reducerea posibilităţii acestora de a alege societăţile autorizate pentru efectuarea de verificări şi revizii tehnice ale instalaţiilor de gaze naturale.

În cadrul acestei investigaţii, Consiliul Concurenţei a desfăşurat inspecţii inopinate la sediul central al Delgaz Grid SA şi la punctele de lucru din municipiul Iaşi, iar documentele ridicate se află în analiza autorităţii de concurenţă, în cadrul procedurii specifice de investigaţie. De asemenea, pentru asigurarea posibilităţii Consiliului Concurenţei de a obţine dovezi privind posibila încălcare a Legii Concurenţei, s-au desfăşurat inspecţii inopinate şi la sediile altor companii care nu sunt vizate de investigaţie.

În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, compania implicată riscă o amendă de până la 10% din cifra de afaceri.

Delgaz Grid este o companie din cadrul Grupului german E.ON şi deserveşte peste 3 milioane de clienţi şi operează o reţea de gaze naturale în lungime de peste 21.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord a României şi o reţea de electricitate de peste 80.000 km în şase judeţe din Moldova (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui).

One thought on “Furnizorul de gaz din Botoșani, suspectat că își păcălește clienții. Consiliul Concurenței a început o anchetă

  1. colonia asta e pacalita de toti hotii capitalsti onerosi pentru ca avem slugarnici , iar institutiile abilitate sunt formate de ies men ei ai primit salarii de mii de euro iar FOSTUL STAPAN POPORUL ROMAN a ajuns sluga pe proprulul ogor!
    RUSINE SA VA FIE POLITICIENI …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *