Traficul de țigări, în continuare crescut la frontieră. Câte țigări și câte autoturisme au confiscat polițiștii de frontieră botoșăneni anul trecut

Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani a făcut un bilanț al activității desfășurate în 2018, iar una din concluzii este aceea că traficul cu țigări la frontieră se menține ridicat.

În perioada analizată pe linie de cercetare penală au fost instrumentate 23 de lucrări penale în care au fost cercetate 96 de persoane pentru săvârşirea a 332 de infracţiuni, care au vizat in principal contrabanda cu ţigări, trecerea ilegala a frontierei etc.

Potrivit polițiștilor de frontieră, se menține în continuare riscul de introducere  ilegale a țigaretelor în țară prin trecere peste râul Prut  folosind mijloace plutitoare,  sacilor de polietilenă sau cu unelte de pescuit, dar şi pe la frontiera terestră.

Ca factor de noutate, cetățeni de origine R. Ucraina (unii chiar cu dublă cetățenie) renunță la intermediarii români urmărind obținerea unor foloase materiale mai consistente şi pentru a face cât mai greoaie descoperirea/prinderea lor.

În speță, țigările sunt aduse până în zona de frontieră, preluate, transportate și valorificate de cetățenii R. Ucraina, aceștia folosind în activitatea infracțională mașini închiriate sau cumpărate din alte state (Bulgaria, Marea Britanie, Lituania) și utilizând numere de înmatriculare expirate,  false sau falsificate.

De asemenea, se constată o creştere a numărului de pachete de ţigări descoperite în anul 2018 faţă de anul 2017. 49.600 pachete tigari in valoare de 549.375 lei

In cursul anului 2018 au fost descoperite si retinute în vederea continuării cercetărilor două autoturisme pentru care existau semnalari operative. Persoanele descoperite fac obiectul cercetării în dosare penale privind săvârşirea infracţiunii de furt sau alte infracţiuni conexe.

Cele două autoturisme confiscate sunt în valoare de 93.000 lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *