Toalete la preţ de vilă, amenajate într-o şcoală de la ţară. Primăria a investit o sumă uriaşă în doar şase ani

Foto: Adevarul

Autorităţile din comuna botoşăneană Gorbăneşti au investit aproximativ 125.000 de euro în toaletele unei şcoli, într-un interval de şase ani.

Comuna Gorbăneşti se află la 24 de kilometri de municipiul Botoşani. Este o comunitate săracă, de agricultori şi crescători de animale, cu sate afectate puternic de îmbătrânirea populaţiei. Cea mai mare mândrie a comunei este şcoala cu două etaje din satul Gorbăneşti. Aici învaţă peste 250 de elevi şi este locul în care autorităţile locale s-au gândit să facă o investiţie de-a dreptul extravagantă din punct de vedere financiar.

De aproape trei ani investesc sume considerabile în WC-uri. Cea mai recentă investiţie, în mai multe WC-uri construite în interiorul şcolii, a costat aproximativ 85.000 de euro. Toaletele sunt conectate la o fosă septică, fiindcă deocamdată în comună nu există sistem public de canalizare.   Povestea toaletelor de la şcoala din Gorbăneşti a început în 2012. Adrian Constantinescu, prefectul de la aceea dată, a făcut o vizită la şcolile din judeţ şi s-a declarat nemulţumit de ceea ce găsise la Gorbăneşti. La scurt timp, autorităţile locale s-au gândit să reabiliteze grupurile sanitare. Evident, elevii şcolii beneficiau de toalete în fundul curţii, un şir de patru cabine cu WC-uri şi chiuvete. A urmat o primă investiţie, o reabilitare a WC-urilor.

Edilul, Gică Iliescu (PSD), un primar cu patru mandate, se mândreşte cu investiţia sa în ceea ce priveşte WC-urile din fundul curţii şi spune că sunt„îmbrăcate în faianţă“. „Este WC în curte, este destul de mare construit. Are nici mai mult nici mai puţin de 180 de metri din faianţă puşi pe pereţi“, spune edilul. Are apă, însă numai pe timp de vară. Reabilitarea WC-ului din fundul curţii a costat aproape 40.000 de euro, conform declaraţiei primarului. „Că şi atunci am fost criticat, că un WC costă un miliard opt sute vechi“, mărturiseşte edilul. Până la urmă investiţia s-a dovedit aproape inutilă, având în vedere că şcoala oricum nu obţinea avizul sanitar cu toalete în curte, cu sau fără cei 180 de meri pătraţi de faianţă.

Toaletă cu etaj

Pentru a obţine avizul sanitar, autorităţile locale s-au apucat din nou de investiţii la Şcoala din Gorbăneşti. Evident, în toalete. De această dată planul a fost mult mai complex. Edilul s-a gândit să construiască, de la zero, o anexă la clădirea şcolii, numai cu WC-uri. Practic, a ieşit o toaletă cu două etaje, cu acces în interiorul corpului principal, pe fiecare etaj. Fiecare toaletă corespunzătoare câte unui nivel, respectiv parter, etajul 1 şi etajul 2, are dimensiunile unei apartament cu două camere, adică în jur de 60 de metri pătraţi. Înăuntru se află doar cabine cu WC-uri, pisoare şi chiuvete.

Toaletele sunt dotate cu faianţă şi gresie. În total, toată această a doua investiţie a însemnat suma de 400.000 de lei, adică în jur de 86.000 de euro, costul aproximativ al unei vile din afara Bucureştiului sau al unui apartament cu patru camere, într-un bloc nou construit, în zona zero a municipiului Botoşani. Edilul spune însă că investiţia este destul de complexă şi că merită banii.

„Investiţia constă în construirea unui grup sanitar, cu intrarea din şcoală, cu încălzire, cu cabine separate pentru băieţi şi fete, aducţiune de apă în şcoală cu filtre de dedurizare a apei şi canalizare. Când vine iarna nu se putea ca un copil să meargă prin zăpadă până la grupul sanitar“, spune edilul. Apa vine dintr-un puţ de mare adâncime situat în apropierea şcolii, iar canalizarea duce la o fosă septică, cu bazin vidanjabil din policarbon, având în vedere că Gorbăneştiul nu are reţea de canalizare. Banii au venit în mare parte de la Ministerul Dezvoltării cu o cotă de 10% participarea din bugetul Primăriei Gorbăneşti. Lucrările au început la toalete încă de la finalul anului 2017 şi au fost finalizate în cursul anului 2018. În şcoala de la Gorbăneşti învaţă în jur de 250 de copii.

Alte toalete la preţuri exorbitante

În România mai există cazuri de toalete construite cu preţuri exorbitante, unul tot în judeţul Botoşani. Este vorba despre toaletele de la Liceul Tehnologic din Coţuşca, care au ajuns să coste 50.000 de lei. Şi în Constanţa, autorităţile locale au cheltuit pe trei WC-uri în jur de 150.000 de euro. Şi la Iaşi a fost făcută o investiţie extravagantă: este vorba despre cele mai moderne toalete publice din regiunea nord-est, pentru care Primăria Iaşi a cheltuit 150.000 de euro. Este vorba despre cinci cabine ultra-moderne, cu un soft inteligent.

Sursa: Adevarul

2 thoughts on “Toalete la preţ de vilă, amenajate într-o şcoală de la ţară. Primăria a investit o sumă uriaşă în doar şase ani

  1. Mandri ca suntem hoti de banii comunitatii? pana cand se va fura banii comunitatii si legile vor fi facute de hoti pentru hoti?
    Vi se pare normal…

  2. si in comuna adaseni 18 miliarde au fost alocate si e ceva de genu si acolo.peste tot sunt acelea-si probleme numai ca toti sunt intrati in ..joc..si intra toti dupa aia.urît.cum sa nu plece toti din tara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *