FOTO! A fost desemnat câștigătorul Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum pentru debut. Cine este!

Pentru ediția din anul 2019 a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, acordat de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, au fost expediate 19 volume.

Juriul, format din criticii Alexandru Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Daniel Cristea Enache, Vasile Spiridon, Andrei Terian, a nominalizat cinci autori care au debutat cu volume de poezie în 2018, respectiv Mina Decu, Daniela Hendea, Iuliana Lungu, Vlad Serdarian, Ioana Vintilă.

Premiul pentru debut a fost adjudecat de către Mina Decu pentru volumul Desprindere.

Mina Decu face o poezie a ambivalențelor existențiale, a fluctuațiilor între afirmare și negare, între certitudine și ezitare, între realitate și vis, în care „așteptarea îmbinată cu presimțirea prezenței” (cum zice autoarea desprinderii în penultimul poem din carte) este redată când prin versuri confesive ce conțin referințe la banalul cotidian, când prin fragmente epicizate, pigmentate cu imagini de natură suprarealistă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *