VIDEO Accident cu șase răniți! A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Șase persoane au fost rănite, dintre care două grav, într-un accident petrecut în localitatea Polovragi din județul Gorj. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, scrie Observator.tv.

Din primele cercetări se pare că șoferul microbuzului în care se aflau cele șase persoane, între care și doi copii, a intrat brusc pe contrasens și s-a izbit de o construcție din beton.

În microbuz erau două familii, din Constanta, care se întorceau de la Rânca. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Gorj, în autovehicul se aflau și două fete, de 10 și 14 ani. Acestea au fost preluate de medici în stare conștientă, stabile hemodinamic, fiind transportate alături de celelalte victime la spitalul din Târgu Jiu.

La fata locului s-au deplasat o mașina de stingere, 2 autospeciale pentru descarcerare, o ambulanta SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple și trei ambulante ale Serviciului Județean de Ambulanță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *