Consilierul local Mihai Tincu despre primarul Flutur: Nu este frumos să vii și să păcălești botoșănenii că tu ești foarte necăjit, că ai să ai deficit

Consilierul local al PSD, Mihai Tincu, reacționează la declarațiile făcute de primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, care a anunțat că municipalitatea încheie anul 2018 cu un deficit de 6,5 milioane lei la capitolul funcționare. Tincu susține că primarul se lamentează că nu are bani de salarii, însă Primăria Botoșani a încheiat anul cu un excedent bugetar.

Mai mult, consilierul local susține că în ședința extraordinară de la începutul acestei săptămâni primarul a cerut transferul unei sume de bani de la investiții pentru capitolul funcționare, fără să amintească de acest deficit.

A spus că nu o să avem niciun ban pentru investiții și că lucrurile astea se datorează unora sau altora. Eu am întrebat pe directorul economic înainte de a trece la vot, ce excedent avem, iar dumneai a spus că avem 16 milioane lei, adică 160 miliarde lei. Nicăieri în materialele din ședință, în raportul de specialitate, nu se discută despre excedentul anului 2018. Se ține la foarte mare secret acest excedent. Pentru al doilea an consecutiv există excedent, pentru că anul trecut primăria a avut excedent de 150 miliarde lei vechi, iar anul acesta se închide cu un excedent de 160 miliarde lei. Unele guri spun că excedentul ar fi de 210 miliarde lei sau chiar 250 miliarde lei vechi. Noi am votat, dar s-a amplificat, ca și cum cineva ar fi vinovat că primarul are excedent. Asta înseamnă că ai bani în cont și nu i-ai cheltuit”, a spus Tincu.

Acesta susține că primarul nu are de ce să se plângă că nu are bani pentru salarii, atâta timp cât face angajări în permanență.

Nu este frumos să vii și să păcălești botoșănenii că tu ești foarte necăjit, că ai să ai deficit, că ai să ai probleme cu salariile care sunt foarte, că ai să ai probleme cu una sau cu alta, când Direcția Servicii Publice Sport și Agrement consumă enorm de mulți bani, când primăria face angajări”, a mai spus Tincu.

Consilierul local îl mai acuză pe primar că niciun proiect depus de PSD în cursul anului 2018 nu a fost trecut spre executare în mod voit.

 

One thought on “Consilierul local Mihai Tincu despre primarul Flutur: Nu este frumos să vii și să păcălești botoșănenii că tu ești foarte necăjit, că ai să ai deficit

  1. Dacă mai băgăm în seamă si o tentativă de consilier ca tin cu chiar ca nu mai avem minte.Tincu ar avea curaj sa aiba o întâlnire cu femeile de la confecții nu cred, sa le explice de ce au pensii de mizerie? Nu cred, si-a facut vila din banii furați de la confecționer.RUSINE, lepră comunista

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *