Șocant! Un adolescent de 16 ani a încercat să se spânzure de dorul mamei. Tânărul a fost transferat la Iași

Spitalul de Copii -CPUUn adolescent de 16 ani a încercat să îşi pună capăt zilelor de dorul mamei, însă a fost salvat în ultimul moment de bunica sa. Cazul a avut loc marți noapte, în satul Poiana.

Băiatul locuia de mai mulți ani cu bunica sa, întrucât mama era plecată la muncă în străinătate. Măcinat de dorul acesteia, tânărul și-a improvizat un ștreang dintr-o curea, pe care a legat-o de creanga unui copac.

Noaptea a ieșit din casă pentru a-și duce planul la bun sfârșit, însă a fost observat la timp de bunica sa. Aceasta a alergat în curte și a reușit să-i desfacă streangul, sunând totodată și la 112.

Un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) de la Nicolae Bălcescu a fost direcționat la fața locului, ulterior sosind în întâmpinare o ambulanță cu medic.

Norocul minorului a fost că a primit imediat îngrijiri de specialitate de la echipajul nostru de la Nicolae Bălcescu. Ulterior acesta a fost stabilizat şi transportat la Pediatrie. În urma investigaţiilor la care a fost supus s-a decis trimiterea lui la Iaşi, cu suspiciune de edem cerebral”, a declarat medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoşani.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *