Patru femei care au mers la un priveghi, la un pas de moarte. Una a ajuns la spital

O femeie de 52 de ani a plecat la o înmormântare, însă de acolo a ajuns la spital. Aceasta, împreună cu alte trei femei au mers duminică la un priveghi, iar peste noapte s-au culcat într-o cameră dintr-o gospodărie din localitatea Vicoleni.

Luni dimineață au început să se simtă rău și asta pentru că femeile s-au intoxicat cu monoxid de carbon, din cauza fumului din soba care nu a fost evacuat complet pe coş.

La fața locului s-a solicitat sprijinul cadrelor medicale, fiind direcționate două ambulanţe şi un echipaj SMURD.

Dacă trei dintre femei  au fost stabilizate la fața locului și au refuzat transportul la spital, cea de-a patra a fost dusă pentru îngrijiri de specialitate la Spitalul Județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *