Un bărbat a produs un accident cu două mașini. Când s-a dat jos de la volan era gol pușcă

Un tânăr de 36 de ani a produs un accident rutier, iar când s-a dat jos de la volan era gol pușcă. Andrei e şoferul care conducea dezbrăcat, la Constanţa, şi a făcut accident, imediat după Revelion. Tânărul are 36 de ani şi după ce a intrat cu maşina în alt autoturism parcat, s-a dat jos de la volan gol puşcă, scrie Observator.tv.

Andrei C. s-a urcat la volanul maşinii personale, marţi de dimineaţă, în jurul orei 7, şi a plecat pe străzile pustii din Constanţa. A intrat într-o maşină parcată, pe care a aruncat-o în gardul unei case. Zgomotul i-a scos pe oameni, panicaţi, din case.

Surpriza acestora a fost imensă când de la volanul autoturismului Skoda a coborât Andrei, gol puşcă. A început să se plimbe pe stradă, printre oameni, dezorientat, fără să spună nimic. Ba chiar a încercat să plece de la locul accidentului cu un taxi, dar martorii l-au reţinut.

La sosirea ambulaneţi a fost tot agitat şi nu a ştiut să explice medicilor şi poliţiştilor ce e cu el acolo.

Nici în maşină nu au fost găsite haine sau încălţăminte, ceea ce îi face pe anchetatori să creadă că Andrei a ieşit din casă dezbrăcat şi desculţ.

Tatăl lui Andrei a venit la locul accidentului şi a povestit că fiul lui, care e căsătorit şi are o fetiţă, traversează de ceva vreme o perioadă neagră, fiind în depresie.

Din primele informaţii şoferul nu era nici băut, nici drogat, la momentul producerii accidentului. El a fost transportat la spital şi va fi supus mai multor analize, inclusiv unei expertize psihiatrice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *