Un șofer s-a urcat băut la volan și a intrat într-o mașină parcată

Accident produs de un șofer băut. Joi, un bărbat de 31 de ani din comuna Avrămeni care conducea autoturismul pe un drum sătesc de pe raza localităţii de domiciliu, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar.

În urma producerii accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto şi avarierea ambelor vehicule.

Bărbatul a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus pentru recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *