FOTO Polițist rănit într-un accident rutier din cauza unei tinere

Un accident rutier a avut loc în a doua zi de Crăciun, în jurul orei 23.00, la Vicovu de Sus. În timp ce conducea autoturismul str. Calea Cernăuţi din orașul Vicovu de Sus, ajunsă în intersecţia cu str. Păcii, o tânără de 23 de ani, din comuna Vicovu de Jos, a pătruns pe contrasens și a acroşat autoturismul condus din sens opus de o localnică de 36 de ani, după care, a intrat în coliziune frontală cu autospeciala de poliție condusă regulamentar de un agent de poliţie de 22 de ani, din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, aflat în misiune.

Din accident, a rezultat rănirea agentului de poliție, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *