FOTO Gala de premiere a celor 100 de personalități botoșănene. Cine sunt acestea

Primăria municipiului Botoșani a premiat, sâmbătă după-amiază, 100 de personalități care au contribuit la dezvoltarea și promovarea imaginii orașului.

Evenimentul a avut loc la Casa Sindicatelor, în cadrul unei gale, la care au participat medici, profesori, polițiști, militari, preoți, oameni de afaceri, oameni de cultură, sportivi.

Plachetele ”Centenarul Marii Uniri” au fist înmânate de către primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur.

Municipalitatea a alocat 20.000 lei pentru achiziția plachetelor.

Mă bucur din suflet că putem să facem această frumoasă manifestare în An centenar. În raportul de specialitate a Hotărârii de Consiliu Local spuneam că prin acest demers se are în vedere recunoașterea aportului adus de membrii comunității la dezvoltyarea orașului și promovarea imaginii municipiului Botoșani ”, a spus primarul Cătălin Flutur.

 

Printre cele 100 de personalități botoșănene s-au numărat: 1

1.scriitoarea Maria Baciu

2.profesorul Cristina Bălăucă,

3.profesorul Florentina Dănilă,

4.profesorul Adrian Botan,

5.prof. Marilena Mardare,

6.prof. Mihai Matei,

7.prof. Horia Negrescu,

8.prof. Adrian Panainte,

9.prof.Aurel Ioan Pintilei,

10. prof. Mihai Poclid

11. prof. Dumitru Tatarcan

12.medicul Vasile Cepoi

13. medicul Florin Gheorghiu

14.asistentul  Marcel Gheorghiu

15. medicul Mihai Hamburda

16. medicul Dan Hamza

17. medicul Doina Harasim,

18. medicul Radu Malancea

19. asistent Lenuța Pancu

20. medicul Constantin Pleșca

21. asistenata Viorica Prisacariu

22. medicul Petrică Rădăuceanu

23. medicul Constantin Tudorache

24. medicul Nicolae Vlad

25. sportivul Narcis Agache

26. antrenorul Victor Apetrei

27. antrenorul Ioan Asaftei,

28. antrenor MIhai Drescanu

29. antrenorul Valentin Pietraru

30. antrenorul Constantin Poleac

31. muzeograful Steliana Bîltuță

32. Grupul Fetele din Botoșani

33.cantautorul Ovidiu Cernăuțeanu

34.scriitorul și medicul Elena Cardaș

35.dirijor Ioan Cobâlă

36.scriitorul Gellu Dorian

37. pictor Corneliu Dumitriu

38 Mihai Fediuc- ansamblul Balada

39. artistul plastic Victor Hreniuc

40. poetul Eugen Hrușca

41. Sonia Iacinschi meșter popular

42. poetul Dumitru Ignat

43. Ion Ilie-om de cultură

44. actorul Vlad Ivanov

45. actrița Elena Ligi

46.muzician Mirel Manea

47. actrița Gabriela Nistorică

48. scenograful Mihai Pastramagiu

49. Lucica Pârvan-fost director Muzeul Județean

50. concert maestru Gheorghe Petrescu

51. artist Gheorghe Stanciu

52. pictor Liviu Șoptelea

53. preot Partenie Apostoaie

54.preot Daniel Dascălu

55. Iosif David de la comunitatae evreiască

56.preot Grigore Diaconu

57. prof de lb rusă Daniel Elisei de la comunitatea lipovenilor

58.preot Petru Fercal

59.Ioan Harpa Staret la Popăuți

60. lăutarul Cozmiță Lascarache

61.Gheorghe Lazarovici-presedinte Comunitatea armeana

62. protopop Lucian Leonte

63. Petru Butnaru președinte asociație proprietari

64. Radu Căjvăneanu de la Asociația Europe direct

65.Bogdan Cărăușu de la Asociația Scut botoșănean

66,Fundația Hand of Help

67.Daniel Hliban activist social

68.Fundația Il Girotondo

69.Vlad Plăcintă de la Fundația Salvează o inimă

70. Maria Puiu de la Asociația Foștilor deținuți politici

71, polițistul Vasile Agavriloaie

72. polițist Vasile Mihalache

73. militar Sorin Ioan Ciobanu

74.judecător Gheorghe Gavril

75.polițist Florin Gireadă

76. fost polițist Constantin Grădinaru

77.polițist Mihai Miron

78. jandarm Constantin Moroșanu

79.polițist Florin Rotărița

80. polițist Dorin Rusz

81.judecător Adrian Toporăscu

82.col. Stefan Ușurelu-de la ISU

83.om de facaeri Gheorghe Ciubotaru de la Electroalfa

84. om de afaceri Mihail Lichiardopol

85.Eugen Mirăuță

86. Mihai Vrăjitoru

87.Ana Manuela Zarug

88.Gheorghe Munteanu-fost director în Prefectură

89.jurnalist Traian Apetrei

90. jurnalist Gabriel Bălașa

91. jurnalist Sergiu Bălășcău

92.jurnalist Bogdan Caliniuc

93.jurnalist Corneliu Filip

94. jurnalist Valentin Guraliuc

95. George Lazăr-director Monitorul

96.jurnalist Cristian Lupașcu

97.jurnalist Cătălin Moraru

98. jurnalist Ionuț Poclid

99. jurnalist Ioan Rotundu

100, muzeograful Gheorghe Median

 

 

 

One thought on “FOTO Gala de premiere a celor 100 de personalități botoșănene. Cine sunt acestea

  1. Daca si Petrica Butnaru merita premiat, asta inseamna ca nu mai exista nici-un criteriu de apreciere> Rusine, mare rusine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *