Bătrânii nimănui. Medic Spitalul Județean: De sărbători vor fi mulți bolnavi, în general bolnavi vârstnici, cei care nu au familiile pe lângă ei

Spitalul Județean reprezintă ”casa” bătrânilor singuri și a persoanelor fără adăpost pe perioada sărbătorilor de iarnă. Potrivit reprezentanților Spitalului Județean, în perioada premergătoare sărbătorilor, unitatea spitalicească este asaltată de bătrâni și oameni fără adapost, cele mai aglomerate secții fiind interne, cardiologie și chiar chirurgie.

Medicul Bogdan Alexandroaie, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, a declarat că în ultimii doi-trei ani nu a existat secție în spital care să fie golită de  pacienți în această perioadă.

Din păcate, ca în orice an, de sărbători vor fi mulți bolnavi, în general bolnavi vârstnici, fără adăpost, cei care nu au familiile pe lângă ei ajung la spital. Dintr-un motiv sau altul. Evident că noi trebuie să avem grijă de ei, nu numai din punct de vedere medical, ci și uman. Există condiții în spital din toate punctele de vedere: căldură și vor avea un meniu adaptat sărbătorilor și funcție de bolile pe care le au. Populația este în îmbătrânire. Numărul vârstnicilor și bolnavilor este în creștere, iar mare parte dintre ei au copiii plecați în străinătate. Cei care revin în țară vor să aibă sărbători liniște,  și unde pot să-i aducă pe mama și tata decât la spital. Aceeași poveste este și la Paște. Observațional, în ultimii doi-trei ani nu cred că a fost secție care să fie golită de pacienți. Din contră, din ce în ce mai mulți pacienți care se adresează și vin sunt lăsați în Urgență și rămân pe perioada sărbătorilor. Că este Crăciun, Anul Nou sau Paști”, a precizat medicul botoșănean.

Bolnavii care rămân pe patul de spital de sărbători vor primi portocale și cozonac.

One thought on “Bătrânii nimănui. Medic Spitalul Județean: De sărbători vor fi mulți bolnavi, în general bolnavi vârstnici, cei care nu au familiile pe lângă ei

  1. Draga d-le,sa nu exagerăm cu faptul că cei veniți din străinătate isi duc părinții la spital,ca sa scape de ei.E o aberatie grosolană!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *