FOTO&VIDEO! Paradă impresionantă de datini și obiceiuri pe străzile din Botoșani

O impresionantă paradă de datini şi obiceiuri a avut loc, duminică dimineaţă, pe străzile din Botoşani. Sute de persoane au dorit să vadă obiceiurile de iarnă, respectiv formaţiile de capre, căiuţi, urşi, colindători şi urători prezente la a 44 ediţie a Festivalului de datini şi obiceiuri de iarnă „Din străbuni, din oameni buni!”.

La eveniment au participat și mulți primari din județ, care i-au însoțit pe tinerii și vârstnicii care au prezentat obiceiurile. Evenimentul a fost organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, pentru a pune în lumină tradiţia populară, cultura şi folclorul local, zonal.

Parada formațiilor de datini și obiceiuri de iarnă a plecat din Piața Revoluției – Casa Sindicatelor – Colegiul Național „A.T. Laurian”- Pod de Piatră – Calea Națională și a ajuns pe strada Cuza Vodă, acolo unde va avea loc spectacolele formațiilor de datini și obiceiuri din județ și din țară.

”Sunt cele mai frumoase datini și obiceiuri din țară anul acesta. Avem formații invitate din Iași, Vrancea, Bacău și Neamț. Trebuie să ne bucurăm de aceste momente nemaipomenite, cu ninsoare și zăpadă”, a declarat Cornelia Ciobanu, directorul Centrului de Creație.

Vor prezenta spectacole de datini și obiceiuri de iarnă formațiile din localitățile:  Albeşti, Băluşeni, Broscăuţi, Corlăteni, Costeşti, Coşula, Cristeşti, Cândești Curteşti, Durneşti, George Enescu, Hlipiceni, Ibăneşti, Lozna, Oneaga, Sarafineşti-Corni, Socrujeni-Gorbăneşti, Ştiubieni-Negreni, Tudora, Todireni, Vârfu Câmpului, Vlăsineşti, Vorona, Botoşani – Balada Nouă.

De asemenea, vor oferi spectacole formaţiile de datini şi obiceiuri invitate din alte judeţe.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *