Olimpiu Moruțan, apărat de MM Stoica! ”Nu toți se nasc cu maturitatea lui Mbappe”. Revine la Botoșani

Foto: Raed Krishan

Olimpiu Moruțan (19 ani) va reintra în calculele lui Nicolae Dică (38 de ani) pentru meciul cu FC Botoșani, de duminică, după cele două etape de suspendare pe care le-a ispășit după ”roșul” încasat în meciul dintre FCSB și Gaz Metan Mediaș, scor 2-1. Moruțan nu a fost pus la colț de către oficialii roș-albaștrilor, dimpotrivă. MM Stoica a sărit în apărarea băiatului, despre care a spus că are încredere că va ajunge un mare fotbalist.

”E greu să cauționezi un jucător care comite o asemenea greșeală, a făcut asta din dorința de a arăta cât mai mult. Olimpiu vine după o perioadă cu evoluții oscilante. A intrat la Târgu Mureș cu Hermannstadt și a schimbat soarta meciului, două goluri din pasele lui geniale, apoi a intrat și n-a avut evoluțiile pe care ni le-am fi dorit. E normal, are doar 19 ani. Nu toți se nasc cu maturitatea lui Mbappe”, a spus MM Stoica, într-un interviu exclusiv acordat pentru Digi Sport.

Directorul sportiv al FCSB a mai spus de ce crede că Olimpiu Moruțan va ajunge un fotbalist de top.”Avem încredere în el, și în perioada asta, cu ajutorul tuturor. E un copil prea bun și prea cuminte ca să nu ajungă fotbalist”, a mai spus MM Stoica, pentru Digi Sport.

Sursa: Digi Sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *