Ciocnire între două mașini la Dorohoi. Unul dintre șoferi era băut și cu permisul suspendat

Două mașini s-au ciocnit pe bulevardul Victoriei din Dorohoi din cauza unui șofer băut

Două mașini s-au ciocnit pe bulevardul Victoriei din Dorohoi din cauza unui șofer băut. Joi, un bărbat de 44 de ani din municipiul Dorohoi, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe bulevardul Victoriei din localitate, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de un autoturism care rula regulamentar în faţa sa, împrejurare în care a intrat în coliziune cu acesta.

Ambii conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, valoare rezultată fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 44 de ani şi negativ pentru cel de-al doilea conducător auto.

Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul respectiv are dreptul de a conduce vehicule suspendat.

El s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *