Liceeni în vizită la Jandarmeria Botoşani

Aproximativ 50 de elevi de la Colegiul Tehnic ,,Gheorghe Asachi” din municipiul Botoşani, însoţiţi de patru cadre didactice, au vizitat joi dimineaţă sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, în cadrul programului ,,Şcoala Altfel”.

Sala tradiţiilor, mijloacele din dotare şi dispeceratul de misiuni le-au fost prezentate pe rând liceenilor, după care şeful inspectoratului, colonelul Dobrin-Cristian Onofrei a stat de vorbă cu cei prezenţi şi le-a arătat noul Drapel de Luptă al inspectoratului.

Elevii au vizionat un scurt exerciţiu demonstrativ al câinelui de serviciu Pih, care a ajuns, de ceva timp încoace, un punct de atracţie la întâlnirile cu copiii.

Clubul inspectoratului, devenit neîncăpător cu această ocazie, a reprezentat punctul final al vizitei, unde elevii au primit pliante informative şi avut ocazia să discute, mai pe îndelete, despre misiunile pe care le execută jandarmii în judeţul Botoşani şi despre faptele antisociale care pot fi săvârşite în incinta şcolilor, primind sfaturi de la şeful Serviciului Ordine şi Siguranţă Publică pentru evitarea unor situaţii nedorite atât pe timpul desfăşurării cursurilor, cât şi în timpul liber.

Nu în ultimul rând, elevii au fost interesaţi de condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii pentru admiterea la şcolile militare de subofiţeri jandarmi sau la Facultatea de Jandarmi din cadrul Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *