Tânăr de 18 ani, prins de polițiști în timp ce fura un telefon mobil din buzunarul unei femei

6 decembrie 2018

Poliţiştii Biroului de Ordine Publică aflaţi în efectuarea serviciului de patrulare în zona Pieţei Centrale din municipiul Botoşani au surprins, miercuri, în flagrant un tânăr de 18 ani în timp ce a sustras din buzunarul unei femei în vârstă de 45 de ani un telefon mobil.

Cu ocazia controlului corporal, asupra tânărului a fost identificat un alt telefon mobil iar în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta a fost sustras în aceeaşi zi de la o minoră de 12 ani.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii a două infracţiuni de furt, tânărul fiind reţinut pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani.

În cursul zilei de astăzi pe numele său va fi formulată propunere de luare a unei măsuri preventive.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia