Decizie importantă pentru pensionari anunțată de ministrul Muncii, botoșăneanul Marius Budăi

marius budai, stiri, ministru, botosaniMinistrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, a anunțat, luni seară, la România TV, că pensiile care vor fi reclculate în baza noii Legi a pensiilor vor fi plătite începând cu data intrării în vigoare a actului normativ.

Practic, drepturile se vor achita în momentul recalculării, dar se vor plăti retroactiv, începând cu 1 octombrie 2018.

„Pensionarii vor primi în plus de când a intrat legea în vigoare, de la 1 octombrie. În lege spune că această recalculare se derulează pe o perioadă de 12 luni, dar, indiferent când se va termina de calculat ultimul dosar din ţară, acel pensionar va primi banii începând cu 1 octombrie 2018. Practic nu pierde niciun leu. Pentru a pune în aplicare o asemenea lege, există nevoie de un soft, program informatic, pe care trebuie să-l achiziţionăm. Suntem în procedura de achiziţie, suntem în procedura finală şi imediat semnăm raportul procedurii şi contractul. Scrie în lege clar că această procedură de recalculare şi de plată se derulează în interiorul acestor 12 luni, dar, repet, punerea în plată se face cu intrarea în vigoare. Dacă să zicem că în februarie 2019 un pensionar care se încadrează la acea lege 192 primeşte acasă decizia de pensie cu noul cuantum el va fi pus în plată începând cu 1 octombrie 2018. Practic de când a intrat legea în vigoare până va primi decizia acasă acel pensionar va primi diferenţa de bani”, a spus Marius Budăi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *