Vreme schimbătoare în primele două săptămâni ale lunii decembrie. Ce anunță meteorologii

Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 3-16 decembrie. Potrivit meteorologilor, în Moldova, în prima săptămână de prognoză se vor înregistra variații termice în jurul mediilor multianuale, respectiv maxime care în medie vor oscila între 2 și 5 grade și minime cuprinse, în general, între -4 și 0 grade.

După data de 10 decembrie este prognozată o scădere treptată a temperaturii, de la o medie a valorilor maxime de 4…5 grade, până spre valori negative de -4…-2 grade la finalul intervalului. Nopțile vor fi tot mai reci, încât pentru finalul intervalului media regională va ajunge la -8 grade.

Probabilitate pentru precipitații va crește după 4 decembrie, dar pe arii mai extinse și posibil însemnate cantitativ acestea vor fi în perioada 9 – 12 decembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *