FOTO Peste 4.000 de elevi au creat un tricolor uriaș pe Stadionul Municipal

tricolor, centenar, stadionul municipal, stiri , botosaniPeste 4.000 de elevi de la mai multe unități de învățământ au creat, miercuri seară, un tricolor uriaș pe Stadionul Municipal din Botoșani. Elevii au stat în tribunele arenei botoșănene și au avut în mâini culorile albastru, galben, roșu, cu care au creat un efect spectaculos. Fondul sonor a fost acoperit de Imnul Național al României.

În același timp, pe gazonul stadionului, grupuri de elevi au format cu ajutorul lanternelor telefoanelor mobile cifra 100.

Inițiativa a aparținut elevilor și cadrelor didactice de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, care au dorit ca, în acest mod, să sărbătorească Ziua Națională a României, dar și Anul Centenar.

Ei au invitat colegi de la toate liceele din municipiu și câteva școli generale, care au dat curs invitației cu mult entuziasm și spirit de unitate.

like facebook, stiri, botosaniActivitatea din acest an este sprijinită de Asociația de părinți a Colegiului Eminescu „Dăm Viață Viselor”, Primăria Municipiului Botoșani, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Jandarmeria și Poliția Locală.

La eveniment a luat parte și primarul municipiului, Cătălin Flutur.

tricolor, centenar, stadionul municipal, stiri, botosani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *