Una dintre „Fetele din Botoșani” susține o campanie umanitară pentru o fetiță bolnavă

spectacol caritabil, nicoleta borhan, stiri, botosaniUna dintre „Fetele din Botoșani” susține o campanie umanitară pentru o fetiță de 11 ani care a fost diagnosticată cu o tumoră malignă și care are nevoie de un tratament costisitor în Turcia.

Artista Iustina Irimia- Cenușă a anunțat că va concerta pe 21 noiembrie, începând cu ora 15.00, la Casa Tineretului din Botoșani, în cadrul unui spectacol caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru Nicoleta Borhan, elevă în clasa a V-a C la Școala Gimnazială „Grigore Antipa” (Nr. 6) din Botoșani, diagnosticată cu tumoră malignă la vezica urinară.

like facebook, stiri, botosaniSpectacolul, care costă 15 lei, este organizat de Şcoala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoşani, Asociația de Părinți de la aceeași unitate de învățământ și Teatrul Mihai Eminescu, cu sprijinul Inspectoratului Școlar.

„Doamnele învățătoare și domnii diriginți, de la școlile din Botoșani care ne pot ajuta cu procurarea de bilete sunt rugate să ia legătura cu doamna Ababei Bianca, consilier educativ”, se arată în anunțul organizatorilor.

Cei care vor să doneze fonduri pentru Nicoleta o pot face în contul mamei: (Borhan Paula) RO27BRDE070SV18192890700

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *