Primarul municipiului Botoșani: Majorarea salariului minim ne ridică mari probleme. Și așa noi nu ne descurcam, iar acum trebuie să căutăm soluții

catalin flutur 1Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, susține că majorarea salariului minim pe economie de la 1 decembrie și asigurarea normei de hrană pentru angajați din luna ianuarie vor cântări greu asupra bugetului primăriei. Edilul susține că fondul de salarii ar urma să crească cu încă 20%, respectiv de la 47 milioane lei cât este în prezent la 57 milioane lei, asta în condițiile în care primăria abia face față salariilor de acum.

like facebook, stiri, botosaniMajorarea salariului minim de la 1 decembrie ne ridică mari probleme. Nu numai că minimul pe economie se duce la nu știm de când și la cât, la 2050 lei, cei cu studii superioare la 2.300 lei, și în general cei din administrație 80-90% sunt cu studii superioare, însă mai avem încă o Hotărâre de Guvern prin care trebuie să asigurăm normă de hrană pentru toți salariații din administrație, la nivelul a două salarii pe an, plus cei care lucrează la proiecte europene. Făcându-ne calculul, fondul de salarii crește cu peste 20%. Adică de undeva de la 47 milioane lei în prezent o să ajungă la 57 milioane lei. Încă 10 milioane lei. Și așa noi nu ne descurcam, iar acum trebuie să căutăm soluții să adunăm încă 10 milioane de undeva”, a precizat Flutur.

Edilul afirmă că aceste salarii pot fi susținute doar dacă din cota din impozitul pe venit s-ar da 66% față de 41,75% cât se dă în prezent, ”s-au să ne aducă înapoi marii contribuabili și contribuabilii mijlocii, altfel nu poate fi susținut”, a completat primarul municipiului Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *