Judeţul din România în care 70% dintre şomeri nu au nici măcar opt clase. Cei mai mulţi nici nu vor să se califice într-o meserie

someri Peste 70% dintre şomerii înregistraţi la Botoşani nu au nici măcar opt clase. La aceştia se adaugă încă câteva mii de locuitori ai judeţului care abia au terminat şcoala primară. În aceste condiţii, ei nu se pot califica în nicio meserie. Deşi le-a fost pus la dispoziţie programul „A doua şansă” pentru completarea studiilor necesare unei calificări, foarte puţini s-au prezentat. O parte preferă ajutoare sociale sau să stea degeaba.

like facebook, stiri, botosaniConform Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, în judeţul Botoşani, unul dintre judeţele sărace ale României, sunt peste 4.000 de şomeri aflaţi în evidenţele instituţiei. Peste 70% dintre aceştia nu pot să participe însă la niciun curs de calificare, fiindcă nu au au nivelul minim de opt clase.

Practic nu cunosc nicio meserie şi în multe cazuri trăiesc din ajutoare sociale sau de pe azi pe mâine din agricultura de subzistenţă. La toţi aceştia se mai adaugă încă aproximativ 4.000 de seminanalfabeţi care trăiesc în aceleaşi condiţii. Culmea, o bună parte din aceştia nici nu vor să se califice sau să-şi completeze studiile.

Câteva mii de necalificaţi şi semi-analfabeţi

Conform statisticilor AJOFM la nivelul judeţului Botoşani sunt înregistraţi peste 4.000 de şomeri. Dintre aceştia, majoritatea nu au nici măcar opt clase. ”Un procent de aproximativ 70% din total şomeri înscrişi la noi sau persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, au sub opt clase”, spune Teodor Dimitriu, director AJOFM Botoşani. Reprezentanţii AJOFM spun că cei aproximativ 3.000 de şomeri care nu au nici măcar opt clase nu se pot califica în nicio meserie.

”Cursurile de formare profesională se pot organiza numai cu persoanele care au minim opt clase. Este foarte greu cu aceştia, să fie calificaţi, să poată obţine un loc de muncă”, spune Teodor Dimitriu. La toţi aceştia se mai adaugă câteva mii, care abia au terminat ciclul primar, dar care nu se află în evidenţe. Aceştia sunt efectiv oamenii fără meserie şi care trăiesc o parte din ajutoare sociale sau din agricultura de subzistenţă.

A doua şansă, refuzată

Pentru ca aceste persoane să ajungă să-şi completeze studiile şi să poată beneficia de cursuri de calificare, pe scurt, să fie angajaţi, au fost organizate în judeţul Botoşani, doi ani la rând, cursuri de tip ”a doua şansă”. Adică persoanele adulte veneau din nou la şcoală şi îşi terminau anii de studii restanţi. La Ştefăneşti, de exemplu, un oraş de pe malurile Prutului, unde administraţia locală luptă de ani buni cu diminuarea numărului de astistaţi social, s-a pus mare accent pe acest program. Mai ales în condiţiile în care, în 2016, au fost înregistraţi şi peste 1.000 de asistaţi social. Totodată majoritatea acestora nu aveau opt clase şi nicio calificare.

Cursurile au fost organizate la Liceul Agricol din Ştefăneşti. ”Prin planul de şcolarizare, în anul 2017-2018, noi am avut aprobată o clasă de învăţământ secundar inferior”, spune Doina Marineac, directoarea Liceului Agricol din Ştefăneşti. De altfel oficialii şcolii ne explică că ar fi făcut mai multe clase, dar s-au înscris doar 13 persoane. Cu alte cuvinte, din cei peste 1.000 de locanici, cu mai puţin de opt clase, doar 13 s-au arătat dornici de a continua studiile în vederea obţinerii unei calificări şi a unui loc de muncă. Mai mult decât atât, nici măcar cei 13 localnici înscrişi nu s-au mai prezentat la cursuri.

”Noi am solicitat clasa pe baza dosarelor depuse de cursanţi. Cursanţii erau majoritari de etnie romă. Numai că, la începutul anului şcolar, 2017-2018, nu s-au mai prezentat la cursuri. Am înţeles că o parte au plecat peste vară în străinătate şi nici nu s-au mai întors. Astfel nici măcar singura clasă pe care am făcut-o nu a mai putut funcţiona din lipsă de elevi”, spune directoarea liceului din Ştefăneşti. De altfel la nivelul judeţului au fost doar 5 clase, cu 74 de cursanţi, dintr-un total de aproximativ 3.000 de persoane fără nivelul minim de opt clase. La care, aşa cum am precizat, se mai adaugă şi cei care nu se află în evidenţe.

”Probabil când au aflat că nu primesc bani nu au mai venit”   Directoarea de la liceul din Ştefăneşti spune că şomerii şi cei care nu au opt clase ar fi venit să-şi completeze studiile dacă s-ar fi dat şi nişte ajutoare. Cel puţin asta ar fi învăţat-o o experienţă trecută. Mai precis în 2015-2016, la Ştefăneşti a fost derulat un proiect asemănător, dar prin care cei care veneau la cursuri primeau un soi de burse de la stat. Atraşi de bani, localnicii ar fi dat o vreme pe la şcoală. ”A fost un proiect, prin care, cursanţii primeau o indemnizaţie, un stimulent pentru a studia. Atunci am avut o clasă de învăţământ primar şi două clase de învăţământ secundar inferior.

Şi asta fiindcă prezenţa lor la cursuri era stimulată de un ajutor financiar. Ei credeau însă că se înscriu, iau banii, dar vin la şcoală când îşi amintesc. Unii au rămas dezamăgiţi când au văzut că nu prea luau bani din cauza absenţelor”, spune Doina Marineac. Mai mult decât atât, noul proiect, ”A doua şansă”, fiind fără niciun fel de stimulent financiar, nu a mai prezentat interes.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *