Un adolescent de 17 ani a ajuns în stare critică la Spitalul de Copii după ce a încercat să îşi pună capăt zilelor cu insecticid. Tânărul din Săveni a fost găsit inconştient, cu o seringă lângă el de părinţi. Alertaţi, aceştia şi-au luat copilul şi l-au dus la Spitalul din Săveni. Pentru că starea băiatului era critică, medicii de la Săveni au decis să direcţioneze cazul către Spitalul de Copii din Botoşani. Medicii pediatri spun că adolescentul a fost adus la spital într-o stare confuză, acuzând dureri de stomac şi tulburări de respiraţie.
“Copilul a fost stabilizat în Centrul de Primiri Urgenţe şi supus unor investigaţii amănunţite. Prezenta o halenă de insecticid şi a fost monitorizat şi supus tratamentului de urgenţă, după care internat pentru supraveghere medicală specializată”, a declarat medicul Carmen Giuşcă, directorul medical al Spitalului de Copii.
După ce a fost stabilizat de medici şi şi-a revenit, băiatul le-a spus medicilor că şi-a injectat în venă 5 mililitri de substanţă împotriva purecilor. El a mai spus că a recurs la acest gest după o ceartă cu părinţii. Tânărul urmează să fie consiliat de psihologul spitalului pentru a şti cu exactitate care a fost motivul pentru care a recurs la acest gest extrem