Oratorie la Ipotești! Cel mai mare concurs de Public Speaking din regiune este organizat acasă la Mihai Eminescu

Oratorie designEvenimentul, organizat de 2 ori pe an de membrii clubului de public speaking și leadership, este găzduit pentru prima dată în Botoșani și se va desfășura la Memorialul Ipotești, amfiteatrul din interior. Botoșănenii pot rezerva bilete online, pe evenimentul Oratorie la Ipotești care a fost făcut public pe Facebook, sau pot achiziționa biletul în dimineața evenimentului începând cu ora 9:00.

like facebook, stiri, botosaniConferința este prilej de competiție amicală între cluburi. Secțiunile pe care botoșănenii le pot vedea pentru prima dată sunt Discursuri incredibile și Discursuri improvizate, atât în limba română cât și în limba engleză. Pe lângă concurenții de la clubul Toastmasters Botoșani, la concurs vor participa membri de la clubul Toastmasters Rădăuți și de la 2 cluburi din Chișinău, Top Toastmasters și Toastmasters Chișinău.

„Traseul concursurilor Toastmasters este unul etapizat, concursul la nivel de club, câștigătorii vor merge apoi la Concursul la nivel de arie, unde se întâlnesc de obicei membri de la 4 cluburi pentru un weekend distractiv și educațional. Câștigătorii de la această etapă vor merge apoi la faza pe Divizie, anul acesta la Timișoara, un alt weekend plin de distracție și emoții, iar pasul următor este etapa pe District, eveniment care are loc la Budapesta în această toamnă.” ne spune Mirela Rotărescu, președintele Toastmasters Botoșani.

Dar, așa cum cere tradiția, fiecare eveniment are și o componentă educațională. De această dată 3 membri Toastmasters vor susține Training-uri de specialitate. Primul începe la ora 10:00, se numește „Întreabă-mă ca să cresc!” și va fi susținut de către Cornel Bălăucă, trainer, coach și membru fondator Toastmasters Botoșani. Al doilea training, „Am nevoie de ACTION GEL!” va fi după masa de prânz și este susținut de către directorul ariei D4, Ilie Dercaci, fondatorul programului „Professional Speaker” din Chișinău. Ultimul, intitulat „Pe tine cine te minte?”, se va desfășura la finalul concursului și este susținut de către Paul Beschieru, membru Toastmasters Botoșani, trainer NLP și fondatorul Safe System Company.

Toastmasters Botoșani este un club de vorbit în public înființat în urmă cu 3 ani după programul educațional Toastmasters Internațional și este singurul club de vorbit în public și leadership pentru adulți din Botoșani. Membrii clubului învaţă  astfel cum să livreze un discurs în câteva minute, cum să işi formeze ideile şi să le prezinte pentru un subiect la prima vedere, cum să atragă atenţia asupra mesajului transmis astfel încât să se conecteze cu publicul. Tot aici se formează legături de prietenie şi se câștigă experiență practică în leadership prin training-uri și  implicare în activitățile de club.

Ședințele clubului se organizează săptămânal la Camera de Comerț și Agricultură Botoșani, marți de la ora 18:30, iar intrarea este deschisă tuturor botoșănenilor.

Sursa: comunicat Toastmaters Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *