Elevii din Botoșani care fac practică în cele mai dezvoltate ferme din Uniunea Europeană. „Vor ajunge specialişti recunoscuţi în Europa“

Foto: Adevarul
Foto: Adevarul

Elevii Liceului Agricol din Nicolae Bălcescu, oraşul Flămânzi, fac practică în cele mai performante ferme din toată Europa, iar asta le-a schimbat viaţa.
Liceul Agricol din localitatea Nicolae Bălcescu, arondată oraşului Flămânzi, are aproape 1.000 de elevi veniţi din comunele învecinate. Dintre aceştia jumătate învaţă în clase cu profil agricol, horticol sau prelucrarea lemnului. Pentru toţi aceşti elevi, practica în meseria profilului este estenţială. Încă de acum trei ani însă foarte puţini agenţi economici s-au oferit să-i primească la practică. Nici şcoala nu dispune de un teren unde elevii de la profilul agricol să poată învăţa cultivarea plantelor, scrie ziarul Adevarul.

În aceste condiţii, liceul a fost la un pas de desfinţare în anul 2016. A fost salvat însă de două proiecte educaţionale europene, iar elevii de la Agricultură şi Prelucrarea lemnului au ajuns să facă practică în ferme şi ateliere de top din toată Europa. „Ei în momentul de faţă învaţă la nivel european. Vor cunoaşte meseriile profilului la care învaţă la nivelul cerinţelor europene şi vor ajunge specialişti recunoscuţi peste tot în Europa“, spune Augustina Fegher, directorul Liceului Agricol din Flămânzi.

like facebook, stiri, botosaniPovestea acestui experiement inedit a început în anul 2016. Pe lângă problema lipsei locului unde să facă practică, elevii liceului înregistrau şi rezultate slabe la evaluările naţionale, iar desfinţarea unităţii şcolare era iminentă. „În primăvara lui 2016 trebuia să asigurăm de urgenţă stagiul de practică al elevilor. Era o chestiune fundamentală, vitală pentru liceul nostru. Fără practică nici nu aveau rost, ei trebuiau să devină buni muncitori, buni meseriaşi. Cum puteau fără practică? Am accesat programul Eramus, un program al comisiei europene care acordă fonduri pentru stagiile de practică în Uniunea Europeană. Au fost două astfel de proiecte majore şi noi le-am accesat“, spune Mihaela Ştefănucă, directorul adjunct al liceului.

A fost o adevărată cursă pentru depunerea proiectelor. „Era 1 noaptea, noi eram încă în şcoală şi ne gândeam că va fi totul sau nimic. Şi am reuşit să obţinem finanţarea şi includerea în proiectele Erasmus“, spune şi Augustina Fegher. De atunci timp de trei ani elevii de la profilele tehnice a liceului din Flămânzi fac practică în Europa. La început au fost doar 12 elevi incluşi în program, dar anul acesta au fost peste 75. Anul viitor se preconizează că vor fi şi mai mulţi.

La practică în Italia şi Portugalia

Elevii liceului au stat toată vara în ferme şi exploataţii agricole din Europa. Au primit şi bani de cheltuială, cazare sau masă. Toţi aceşti elevi cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani vin din satele din jurul Flămânziului şi era pentru prima dată când vedeau o ţară din Uniunea Europeană, dar şi o fermă modernă. Unii nici nu părăsiseră graniţele judeţului. Experienţa i-a marcat fundamental, spun aceştia

Alexandru are 17 ani este în clasa a XI la profilul zootehnie şi a fost plecat anul acesta în practică la o fermă din Calabria, Italia. „A fost prima mea ieşire din ţară. Parcă am deschis ochii. Am văzut lucruri foarte interesante. Parcă gândesc altfel, am primit sfaturi acolo, am fost încurajat să cred în mine, să comunic, să sper. Vreau să-mi deschid o fermă aici. Nu cred că mi-ar fi venit ideea asta dacă nu plecam acolo“, spune Alexandru. Alţi elevi au făcut practică în diferite zone din Italia, la sere de flori, la prese de ulei de măsline, dar şi în alte ramuri agricole.

Alţii au plecat în Portugalia sau Franţa. Inclusiv cei de la Prelucrarea lemnului au ajuns la ateliere din Portugalia. Au existat două componente ale proiectului: una de practică în meserie, iar cealaltă, de antreprenoriat în acel domeniu de activitate. „Au văzut cum se lucrează în Europa în domeniile respective, iar apoi au învăţat cum să dezvolte o afacere eficientă în acel domeniu“, spune directorul adjunct. Elevii care sunt incluşi în program sunt selecţionaţi, trebuie să aibă note mari, în special la obiectele profilului, şi să nu aibă sancţiuni disciplinare.

„Mi-a schimbat total viaţa“

„Această practică pe care abia o făceau în România a fost o adevărată revoluţie în liceul nostru. Nu ar fi putut să-şi desfăşoare stagiile de practică în măsura în care o fac ei acum. Suntem efectiv norocoşi. Elevii noştrii fac practică la nivel european. Dacă înainte nivelul notelor era scăzut, iar mulţi elevi nu prea ştiau ce vor face după ce vor termina, lucrurile s-au schimbat radical. Elevii se luptă să aibă rezultate cât mai bune, fiindcă asta este o condiţie să plece în Europa la practică“, spune Augustina Fegher.

Petrică Atodiresei, un elev de clasa a XI-a, spune că practica în Italia l-a transformat dintr-un corigent într-un elev eminent. „În clasa a IX a eram un elev de nota 4 şi 5. Abia treceam clasa. Acum sunt un elev de 9 şi de 10. Am vrut să merg să învăţ meserie şi am învăţat. Când am ajuns acolo am descoperit noi tehnologii, o nouă gândire. Am început să gândesc altfel. Când am urcat în avion eram cineva, iar când m-am întors eram altul. Parcă am crescut. Acum nu-mi doresc decât să fiu foarte bune în domeniul agricol, profilul meu, şi să-mi fac o afacere. Mi-a schimbat total viaţa“, spune Petrică. Elevii români au ajuns să fie ofertaţi de antreprenorii străini după terminarea studiilor.

„Elevii de la ţară mai ales sunt foarte cuminţi şi foarte muncitori. Au impresionat din start cu puterea lor de muncă şi cu seriozitatea lor. Erau respectuoşi şi foarte buni meseriaşi. Evident că au fost ofertaţi. Sunt elevi care vor pleca după terminarea studiilor“, spune Dumitru Popescu, maistru instructor în prelucrarea lemnului la Liceul din Flămânzi.

Sursa: Adevarul

One thought on “Elevii din Botoșani care fac practică în cele mai dezvoltate ferme din Uniunea Europeană. „Vor ajunge specialişti recunoscuţi în Europa“

  1. Iată adevăratul motiv al plecării tinerilor din Botoșani: lipsa spațiilor și a specialiștilor pentru a efectua practica în meseria aleasă. Cum să devii un bun muncitor dacă habar n-ai de meserie??? Doar cu bruma de teorie din clasă nu te angajează nimeni. Toată floarea cea vestită vrobește despre adaptarea îmvățământului românesc la realitatea economică, dar ce să vezi??? Lipsește veriga principală: nu sunt ateliere specializate, nu sunt materiale, nu există teren, nu sunt specialiști. Bravo politicieni, bravo mai inspector general
    ( chiar esti de hârtie subțirică de tot), și un bravo apăsat administrațiilor publice locale, care dorm un somn liniștit. Pace vouă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *