Ana Blandiana, oaspete de preț al Școlii Gimnaziale Nr. 11 Botoșani- FOTO

ana blandiana, stiri, botosani , scoala 11„Consider drept unul dintre cele mai mari succese din viața mea literară faptul că volumul acesta a fost adoptat de copii”, mărturisea Ana Blandiana într-un interviu, făcând referire la volumul Întâmplări din grădina mea. „A fost ca un certificat de copilărie, ca și când îmi dădeau patalama la mână că mă primeau printre ei”, a subliniat poeta, care a vizitat, miercuri, Școala 11 din Botoșani.

Ei bine, da, copiii au primit-o printre ei. Mai mult, au primit-o în suflet: doi elevi din clasa I C (prof. Simona Acsente) au recitat/au citit, cu bucurie și emoție, poeziile „Concursul de zbor” și „La Paris”. Sub coordonarea prof. Cristina Aionițoaei, câțiva elevi din clasa a V-a au recitat „La steaua” lui Eminescu în limbile engleză, franceză, italiană, spaniolă și bineînțeles, română. Nu au dat greș, Eminescu și Blaga numărându-se printre autorii favoriți ai poetei.

ana blandiana, stiri, botosani , scoala 11Când am auzit că am intrat în manuale… m-am speriat,” a spus Ana Blandiana, considerând că cititul din plăcere surclasează oricând lectura obligatorie, pentru notă. Profesorii prezenți nu au putut decât să confirme acest lucru, adăugând totuși că sunt puțini elevii care mai citesc doar pentru fericirea interioară pe care ți-o aduce o carte bună.

„N-am avut niciodată noțiunea sau sentimentul trecerii timpului”, declara, nu demult, Ana Blandiana. Cadrele didactice au resimțit-o însă din plin, o oră fiind prea puțin pentru farmecul cu care povestește scriitoarea.

Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani a sărbătorit, astfel, ZiuaEuropeană a Limbilor, considerând această zi o celebrare a frumuseții cuvântului, a comunicării reale și autentice.

ana blandiana, stiri, botosani , scoala 11

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *