Gigi Becali a pus ochii pe încă un jucător de la FC Botoșani

Foto: Digi sport
Foto: Digi sport

Gigi Becali a anunţat că va face câte transferuri consideră necesare până va găsi formula ideală la FCSB, iar patronul roş-albaştrilor şi-a fixat deja prima ţintă pentru ianuarie.

Potrivit Gazetei, Becali a pus ochii pe Jonathan Rodriguez, mijlocaşul central argentinian al celor de la FC Botoşani. Sud-americanul de 28 de ani l-a impresionat pe finanţatorul vicecampioanei în meciul direct, în care a oferit două pase decisive şi i-a ajutat pe moldoveni să revină de la 0-2 pentru a obţine un punct.

like facebook, stiri, botosaniCumpăr 200-300 de jucători sau încontinuu până găsesc un jucător care-mi place mie pe un post. Îmi văd de treaba mea, de stilul meu. Până nu fac o echipă ca lumea, nu mă las. O să fie schimbați încontinuu jucătorii dacă nu vor da randament„, a explicat Gigi Becali, la Digi Sport.

Declaraţiile patronului au venit în contextul în care directorul sportiv al clubului, Mihai Stoica, s-a plâns că FCSB cumpără prea mulţi jucători şi astfel echipa este lipsită de omogenitate.

Problema e că Gigi Becali ia prea mulți jucători. Filozofia lui e clară: «Vreau să iau până când găsesc ce trebuie». Dar problema e că nu ai timp să evaluezi un jucător„, a precizat Stoica.

Transferat de FC Botoşani în vara anului trecut, Jonathan Rodriguez a evoluat de 27 de ori în Liga 1 şi a marcat un singur gol. În stagiunea trecută a fost folosit în special ca număr 10, însă în noua stagiune, Costel Enache l-a pus pe o poziţie mai retrasă, iar prestaţiile sale au fost convingătoare.

FCSB are deja deja în lot doi jucători veniţi de la FC Botoşani. Este vorba despre Olimpiu Moruţan şi Mihai Roman. De asemenea, anul trecut, pentru o scurtă perioadă, Cătălin Golofca a jucat pentru roş-albaştri, înainte de a se întoarce în Moldova.

Sursa: Digisport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *