Lucian Trufin “După ce i-am încurajat pe fermierii botoșăneni să acceseze fonduri europene, acum m-am întâlnit cu beneficiarii ce au în implementare proiecte finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală”

trufinSenatorul Lucian Trufin împreună cu Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Botoșani, reprezentat de domnul director Marius Postolache și cu Instituția Prefectului, a organizat 4 întâlniri de îndrumare pentru beneficiarii măsurilor forfetare din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Astfel, 150 de fermieri din peste 50 de comune din județul Botoșani au avut posibilitatea de a obține îndrumare în implementarea propriilor proiecte de la reprezentanții instituțiilor abilitate să monitorizeze și să îi sprijine  in respectarea obligațiilor din  planurile de afaceri finanțate cu bani europeni.

 “După sesiunile de informare pe care le-am organizat anul trecut în peste 40 de comune din județul Botoșani cu privire la oportunitățile de finanțare prin PNDR, am considerat că este absolut necesar să-i sprijin pe fermierii care au reușit să primească finanțare prin organizarea de întâlniri cu reprezentanții instituțiilor ce monitorizează sau avizează etapele implementării planului de afaceri finanțat cu bani europeni. Principalele problemele pe care le întâmpină fermierii în derularea proiectelor sunt legate de birocrația excesivă, atitudinea unor funcționari publici ce trebuie să avizeze documentele necesare precum și lipsa de coordonare între diferitele instituții publice în a oferi informații clare și unitare fermierului.  a declarat senatorul  Lucian Trufin.

La aceste întâlniri au participat și consultanții pe care fermierii i-au contractat pentru ai sprijini cu derularea proiectelor.

 “Scopul acestor întălniri organizate pentru fermierii botoșăneni nu a fost doar o simplă inventariere a problemelor ci și găsirea de soluții concrete pentru a-i ajuta pe beneficiarii de fonduri europene drept pentru care, în perioada următoare, mă voi adresa tuturor instituțiilor de la nivel local și național care au responsabilitatea și autoritatea necesare rezolvării acestora. Cert este un lucru – fermierii au nevoie să fie ascultați și sprijiniți pentru că ei reprezintă viitorul satului românesc iar șansa dezvoltării durabile a spațiului rural botoșănean stă în implementarea cu succes a tuturor proiectelor cu finanțare prin Programul National de Dezvoltare Rurală. Cele peste 10 milioane de euro care astăzi se află pe hârtia semnată de fermierii botoșăneni trebuie să se regăsească în dezvoltarea exploatațiilor acestor fermieri care au avut încredere în programul național de dezvoltare a spațiului rural.”  a mai declarat senatorul social – democrat.

Sursa: comunicat PSD

 

One thought on “Lucian Trufin “După ce i-am încurajat pe fermierii botoșăneni să acceseze fonduri europene, acum m-am întâlnit cu beneficiarii ce au în implementare proiecte finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală”

  1. Va rog sa nu taiati salariile si pensiile ca cei de la care au fost inaintea voastra si care au jefuit batranii si copii si salariatii de la stat!
    aveam rata la banca si au taiat salariile au votat liberalii si portocalii lor…..
    …….JALE DACA VIN NE TAIE DIN NOU SALARIILE SI PENSIILE CA AM VOTAT CU PSD !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *