Sute de posturi libere în învățământ, la doar o săptămână înainte de începerea școlii

titularizare profesoriPeste 500 de locuri mai sunt disponibile în învățământul botoșănean, asta în condițiile în care într-o săptămână începe noul an școlar. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean susțin că, în continuare, vor avea loc ședințe publice, urmând ca la începutul săptămânii viitoare unitățile de învățământ să comunice situațiile concrete cu profesorii de la catedre. În cazul în care vor mai fi posturi neocupate, se va apela la profesorii titulari din școala respectivă, dar și la dascălii pensionari.

like facebook, stiri, botosaniDacă și după ședința de vineri rămân posturi neocupate, luni unitățile de învățământ ne transmit dacă mai au posturi neocupate. Experiența anilor trecuți ne-a arătat că, deși au fost repartizați în ședințele publice, cadrele didacvtice nu s-au prezentat la post iar unitatea ne anunță urmând ca noi să decidem o dată pentru o altă ședință”, a menționat Gabriel Hârtie, inspector general al IȘJ.

Pentru anul școlar 2018-2019 au fost vacantate 2.275 posturi, din care complete 675 și restul incomplete. Până miercuri erau ocupate 1534 posturi, gradul de ocupare fiind de 67,43%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *