A intrat bolnav în spital și a ieșit girant. O asistentă de la un spital din Botoșani și-a făcut credit cu datele pacientului

bani, masina numarat bani, stiri, botosani, frauda bancara,A intrat bolnav și a ieșit girant. Asta i s-a întâmplat unui bătrân după o internare la Spitalul de Pneumoftiziolgie din Botoșani. Actele bătrânului au fost luate de o asistentă medicală care l-a trecut girant, pentru un credit făcut la un CAR. Atât conducerea spitalului, cât și polițiștii au început anchete, potrivit Digi 24.

Bărbatul de 67 de ani din comuna Hlipiceni a fost internat la Spitalul de Pneumoftiziologie din Botoșani de două ori, la sfârșitul anilor 2015 și 2016. În urmă cu aproape o lună, bătrânul a primit acasă o notificare de la un CAR, în care era anunțat că, în calitate de girant, trebuie să achite ratele, pe care nu le mai plătise persoana care făcuse creditul.

like facebook, stiri, botosani„Cum doamna nu a respectat contractul de împrumut, lui i-a venit de plată 6.160 de lei”, spune Adrian Boghinciuc, fiul bărbatului care s-a trezit girant.

Fostul pacient a avut o discuție cu asistenta, iar ea şi-a recunoscut vina.

„M-am întâlnit cu ea aici la poarta spitalului, mi-a spus să nu mă duc în spital pentru că nu vrea să afle colegii ce a făcut, că-și cere scuze, că nu trebuia să facă așa ceva, că a greșit”, a povestit fiul.

„Situația este foarte gravă, până în acest moment nu am avut cunoștință despre ea, dumneaei este asistent medical principal pe biroul de internări”, a declarat Daniel Buga, manager al Spitalului de Pneumoftiziologie

Reprezentanții Casei de Ajutor Reciproc susțin că regulile lor de acordare a creditelor nu presupun obligatoriu prezența girantului la sediul instituției.

„Nu chemăm oamenii aici, dacă aducea copie după buletin și copie după cuponul de pensie sau adeverință de salariat noi îl considerăm girant”, a explicat o angajată.

Asistenta medicală riscă astfel să rămână fără locul de muncă. În plus, și polițiștii au deschis deja un dosar penal.

„Colegii mei au înregistrat o sesizare din partea unui bărbat și efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a declarat Maria Carp, purtătoare de cuvânt la IPJ Botoșani.

Dacă se dovedește vina femeii, aceasta riscă până la 4 ani de închisoare.

Sursa: Digi 24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *