Un castel din secolul XVI din Bavaria este administrat, de aproape nouă ani, de o mână de români, botoşăneni şi suceveni. Castelul Neuburg, construit în 1567, aflat în proprietatea familiei Gabriela şi Peter Baumann, este utilizat ca locaţie de lux pentru organizarea unor evenimente de familie şi târguri de sărbători, de Paşte şi de Crăciun, iar aproape toată munca din spate este făcută de români. Fiecare are o poveste, dar toţi au un punct comun, au plecat de acasă de ani buni, să muncească cel puţin la fel de greu ca în ţară, dar să câştige mai bine.
La Schlos Neuburg, până în weekend, când se lucrează de cum se luminează de zi până spre miezul nopţii, programul începe dimineaţa, la ora 8.00. Primul care se trezeşte, când mierlele încă mai cântă şi ţopăie pe terase, este nea Ilie. La 6.00-6.30 cel mai târziu merge în Schenke (restaurant) să-şi bea ceaiul de muşeţel. De două luni nu mai vrea cafea, doar ceai. Merge agale îmbrăcat în salopeta albastră de lucru, pătată cu câţiva stropi de vopsea, insesizabili aproape pentru noi, suficienţi însă să-i zburlească părul pe ceafă proprietarului, Peter Baumann. Herr Baumann, riguros şi ordonat ca orice neamţ, care nu suportă nici o urmă de pată nicăieri şi vrea fiecare fir din gazon tăiat la fix 3 cm, este convins că expresia “merge şi aşa” a fost inventată în România.
„Vreau să fac la castel nunta de aur”
Nea Ilie Bejinariu este din Suceava, are 62 de ani şi două case în Burdujeni. A venit prima dată la castel în 2002. A stat o lună şi s-a ocupat de construcţii, a făcut o garderobă nouă pentru restaurant. După doi ani şi-a adus şi fiul să-l ajute, dar numai pentru scurt timp. Era vremea când românii veneau în UE cu viză, aşa că trei luni stăteau în Germania, trei luni acasă. Nea Ilie este zidar, vopsitor, ajută la curăţenie, are grijă de cele 51 de căprioare de pe domeniul castelului, care fac deliciul oaspeţilor. Înainte de a veni la castel a mai lucrat, încă de pe vremea comuniştilor, în Rusia – “unde a pierdut Napoleon războiul”, în Israel, Libia şi Irak, iar după Revoluţie a prins şi un contract în construcţii în Germania. “Îmi place în Germania, îmi place totul aici. Cred că dacă veneam din 1990, nu mai plecam. Acum e prea târziu, dar mai am 11 ani până la nunta de aur şi, dacă mai trăiesc până atunci, vreau s-o fac la castel”, spune nea Ilie.
De la el a învăţat meserie Cornel, intendentul neoficial al castelului. Cornel Tătărăşanu a venit de la Botoşani la Neuburg acum cinci ani, la început de câteva ori pe an, câte trei luni, apoi 10-11 luni. Ştie toate cotloanele din castel, găseşte orice lucru cu ochii închişi, şi asta pentru că peste tot domneşte o ordine desăvârşită. Când a venit el, camerele de oaspeţi nu aveau băi, acum, datorită lui Cornel, lui nea Ilie şi celorlalţi români, au toate dotările, casa de oaspeţi a fost extinsă, la fel şi unul dintre cele două restaurante. Dintr-un vechi castel medieval, Schlos Neuburg s-a transformat într-o locaţie de patru stele, din punct de vedere al condiţiilor de cazare şi masă. Cornel a plecat din România la fel ca toţi ceilalţi, de nevoie. La 43 de ani, de meserie lăcătuş mecanic, ultima oară a lucrat în ţară la un abator. În Germania este unul dintre oamenii de bază din echipă, conduce un Mercedes A, pus la dispoziţie de familia Baumann şi îşi permite un trai decent. De doi ani, a venit împreună cu el şi soţia, Lili. Au rămas în grija bunicilor studenta familiei, Andreea, şi Alexandru, elev la liceul de matematică-informatică din Botoşani. “Ne este greu, dar am venit în primul rând pentru copii. Vrem să ne facem casă în România, nu ne putem adapta ca să ne stabilim aici, dar o să venim cât o să putem şi cât o să fie nevoie de noi. Cel mai greu mi-a fost acum trei ani, eram aici, singur şi a murit bunica. Nu am putut să merg în ţară. M-a impresionat că mi-a telefonat Herr Baumann, care era în Anglia, să-mi transmită condoleanţe”, spune Cornel.
„Nu munceşti de ochii şefului, ci pentru că trebuie să-ţi faci treaba şi să o faci bine”
Anul trecut, a aniversat 20 de ani de căsnicie în Germania. Familia Baumann le-a oferit în dar, lui şi Lilianei, o excursie pe Insula Florilor. Lili s-a obişnuit repede în Germania, numai la cafea a renunţat în favoarea ceaiului de sunătoare. Munca de aici seamănă cu ceea ce făcea acasă, numai că acum nu se simte niciodată stresată. “Oricât de obosit ai fi, chiar dacă dormi două ore pe noapte, când este foarte mult de muncă, stresat nu eşti. Asta îmi place cel mai mult aici. Şi responsabilitatea faţă de muncă, nu munceşti de ochii şefului, ci pentru că trebuie să-ţi faci treaba şi să o faci bine”.
La curăţenie face echipă cu Roxana, cea mai tânără din grup. Roxana şi soţul ei, David, sunt din Rădăuţi şi în august fac doi ani de când sunt la castel. Şi-au adus şi fiul, pe Flaviu, care merge la grădiniţă şi deja vorbeşte limba germană mai bine decât părinţii lui. David era bucătar în Rădăuţi, tot asta face şi la castel. Este profesor în torturi şi prăjituri.
„În patru-cinci ani am realizat cât n-am făcut în România în 15 ani”
În bucătărie lucrează împreună cu Herr Henger şi cu Gabi Rebenciuc, tot o suceveancă. Prietenă şi vecină cu Gabriela Baumann în Suceava, a făcut cunoştinţă cu Neuburg într-un concediu de o lună, în octombrie 2003. A văzut oportunitatea de a câştiga mai bine şi după cinci luni a revenit cu un contract de muncă de trei luni, la bucătărie. A învăţat reţetele bucătăriei bavareze pe parcurs, din cărţi şi de la Frau Baumann. Spre deosebire de români, spune ea, nemţii mănâncă mult mai sănătos, fără prăjeli, cu foarte multe legume şi salate. Practic, salata este nelipsită de la masă, se mănâncă înainte de felul principal. Îi lipsesc soţul şi fiul, Radu, cu care vorbeşte la telefon de câteva ori pe zi.
“Grija de copil era apăsătoare, când ştii că trece prin atâtea examene şi tu nu eşti lângă el, însă cu banii pe care i-am câştigat aici am realizat tot ce am în casă, ne-am luat maşina, ne-am făcut concediile în străinătate. În patru-cinci ani, cât am lucrat aici, am realizat cât n-am făcut în România în 15 ani. Şi acolo munceam, cred, mai mult ca aici şi aveam şi salariu bun pentru Suceava”, afirmă Gabi. Fiului ei, familia Baumann i-a oferit patru vacanţe – la castel, în Croaţia, în Italia şi într-o tabără în nordul Germaniei. La fel ca toţi ceilalţi angajaţi de la castel, pe Herr Baumann îl respectă, dar pe Frau Baumann o adoră şi îi este recunoscătoare.
“În doi e mai uşor”
Iubiri şi dezamăgiri din dragoste a avut la castel Cătălin Urugiuc. A trăit o poveste de dragoste cu Dumi, o fostă colegă de la castel, dar s-a sfârşit prost şi totul în jur îi aduce aminte de ce a fost. Înainte de a veni la Neuburg, acum trei ani, a lucrat tot în construcţii, în Portugalia. Dacă acolo nu s-a gândit niciodată să plece mai repede acasă, în Germania, după primele două săptămâni a vrut să renunţe. Îi lipsea libertatea pe care o avea în Portugalia. Pe urmă s-a obişnuit, mai ales după ce s-a îndrăgostit de Dumi, şi a ajuns să stea la castel cam opt luni dintr-un an.
“În doi e mai uşor, mai ales că mie îmi este greu să accept şefi, ordine şi program. Îmi place libertatea, chiar dacă nu ştiu să profit de ea. Vin în continuare pentru bani şi pentru că nici nu am încercat să fac ceva în Suceava, sunt un comod”, recunoaşte Cătălin. În ţară, a renunţat la facultatea de geologie în anul III, apoi la ASE în sistem privat şi la final la ASE la stat, la ultima pentru că avea deja 30 de ani şi nu-şi găsea locul printre studenţii de 20 de ani. Luptă din greu cu amintirile, îşi doreşte foarte mult un copil, în consecinţă şi o soţie şi speră ca până la sfârşitul anului să-i aibă, însă asta nu înseamnă că va renunţa să mai vina în Germania. Nici prin cap nu-i trece să rămână acolo definitiv.
„Ai satisfacţia muncii, trăieşti civilizat, dar să nu creadă cineva că sunt câinii cu colaci în coadă”
De cei amintiţi până acum, cărora li se adaugă bucătarul Herr Henger, lenjereasa Birgit Kutzbach, fostă balerină în Berlin, şi grădinăreasa Claudia Twardawa, răspunde administratoarea, câmpulungeanca Neli Mihailovici. Pe 26 iulie a împlinit 33 de ani şi este probabil cel mai tânăr administrator de castel din Germania.
A primit oferta de la Peter Baumann în vara anului 2007 şi a fost prea tentantă ca să o refuze. Din februarie 2008 a venit cu Lazăr, soţul ei, cu gândul că nu exclude să înceapă o nouă viaţă aici. Şi-au închiriat un apartament într-un orăşel la 20 de km de castel, l-au mobilat, au primit maşină de serviciu şi au trecut la muncă. Neli ştia cum merg treburile, cunoştea castelul din 2002, când a venit prima dată să lucreze aici cu Gabriela Baumann, cu care a fost colegă de facultate şi prietenă, într-un job de vacanţă. În studenţie a venit mereu, vara, câte trei luni.
“În 2004, după ce am terminat facultatea – administraţie publică, în Suceava sau Câmpulung nici nu putea fi vorba de angajare. Am venit în Germania jumătate de an, ca muncitor. Apoi am primit cu Lazăr oferta lui Herr Baumann. Nu mi-am dorit niciodată să plec din ţară, sunt şi puţin naţionalistă, ca toţi câmpulungenii, şi dacă s-ar schimba lucrurile acasă, măcar să văd că încep să meargă pe făgaşul cel bun, m-aş întoarce fără să stau pe gânduri. Acum, aici am condiţii mult mai bune decât cele pe care le-am avut şi le am în România. Ne permitem să trăim onorabil din salariu, minimul necesar pentru ca o persoană să trăiască, nu să vegeteze. I-am ajutat pe ai noştri, în ţară, ne-am mobilat apartamentul într-un singur an, acum avem bani să ne luăm maşina noastră… În Suceava, de câţi ani aveam nevoie pentru asta? Aici îmi place ordinea, curăţenia, organizarea, rigoarea funcţionarilor. Dacă mergi la primărie după o adeverinţă, plăteşti 5 euro, pentru care primeşti chitanţa şi o ai în câteva minute. Sistemul medical funcţionează, am avut nevoie de o operaţie pe care am făcut-o pe asigurarea medicală de 150 de euro pe lună, care e nimic în cuantumul salariului. Ai satisfacţia muncii, trăieşti civilizat, dar să nu creadă cineva că sunt câinii cu colaci în coadă”, declară Neli.
Păienjeniş de străzi şi autostrăzi bine semnalizate
Cel mai greu se împacă cu statutul de auslander, pe care îl simte când vorbeşte cu accent din Est, când vin vânzătoarele rapid la magazin, dacă aud vorbindu-se româneşte, şi privesc cu atenţie ca să nu fure ceva, şi în atitudinea reprezentantului firmei de la care a închiriat apartamentul.
“N-am fost trataţi vreodată rău, Doamne fereşte, dar se simte”, afirmă ea. Soţului ei îi este şi mai greu. Originar de lângă Cernăuţi, dintr-o familie de români, a urmat silvicultura la Suceava cu gând să se întoarcă acasă. N-a fost să fie. A cunoscut-o pe Neli şi a făcut cerere de redobândire a cetăţeniei române. Răspunsul afirmativ, după şapte ani, l-a primit în Germania. A depus jurământul de credinţă la consulatul român din Munchen. După ce abia se acomodase cu România, i-a venit greu în Germania, mai ales că, din punctul lui de vedere, este cu totul altă lume.
Rezumat, Lazăr spune aşa: “În România este un singur drum, care duce într-o singura direcţie. Aici este un păienjeniş de străzi şi autostrăzi bine semnalizate, dar despre care nu înţelegi foarte bine unde te duc”.
Şi el, şi Neli, când sunt în Germania, abia aşteaptă să meargă în România, dar când vin câte o lună în vacanţă şi îşi rup maşina pe străzile desfundate, praful se aşează de trei degete pe bord şi mâncarea e mai scumpă ca în Germania, abia aşteaptă să se întoarcă la nemţi, unde toate lucrurile funcţionează ceas.
Nunţi şi petreceri de cinci stele, la foc automat
Continuă să organizeze la castel, la foc automat, nunţi şi petreceri de cinci stele, evenimente cărora în mod normal o familie le alocă pentru pregătiri şase luni sau un an.
La Schols Neuburg, o nuntă de 150-300 de persoane este pregătită de zece angajaţi în maxim cinci zile.
De regulă, în perioada mai-septembrie, într-un weekend la castel au loc trei, patru şi chiar cinci nunţi în paralel, iar asta e posibil deoarece, cum spune Cornel, “suntem români, ne completăm unul pe altul şi ne ajutăm”.
Gabriela Baumann: „Prefer românii pentru că sunt dispuşi să lucreze la orice oră din zi şi din noapte”
„Prefer românii pentru că cei care sunt aici sunt aleşi pe sprânceană şi sunt foarte harnici, dispuşi să lucreze la orice oră din zi şi din noapte. Sigur că au şi o motivaţie puternică, ei sunt plătiţi la numărul de ore, însă nu fac mofturi dacă e vorba să lucreze la sfârşit de săptămână 20 de ore pe zi, ceea ce foarte rar întâlneşti la lucrătorii nemţi. Lucrez bine cu ei pentru că îmi sunt compatrioţi, vorbim aceeaşi limbă. Deşi sunt lucruri care nu funcţionează de prima dată cum ar trebui, există foarte multă bunăvoinţă şi dorinţa de a învăţa. Peter s-a convins singur de capacitatea de muncă a românilor din momentul în care eu şi încă trei români am fost aici pentru prima oară. Apoi a renunţat la serviciile altor angajaţi sezonieri din Ungaria sau din Rusia”, explică Gabriela Baumann opţiunea pentru angajaţii români.
