Un tânăr i-a sfidat pe polițiști. Nu a oprit la semnalul acestora și a dat bir cu fugiții după ce a părăsit autovehiculul

politie noaptea, stiri, botosaniSâmbătă, poliţiştii Biroului Rutier aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Primăverii au efectuat semnal regulamentar de oprire pentru un autoturism care circula înspre strada Pacea.

Conducătorul auto a ignorat semnalele poliţiştilor, continuându-şi deplasarea până pe Aleea Amurgului, unde a oprit în spatele unui imobil şi a părăsit autovehiculul.

like facebook, stiri, botosaniÎn urma verificărilor efectuate de poliţişti în zona respectivă acesta a fost depistat, ocazie cu care s-a constatat că tânărul, în vârstă de 21 de ani, are dreptul de a conduce autoturisme suspendat din data de 22 iulie a.c.

Totodată, el a fost testat alcoolscopic, rezultând valoarea de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis. De asemenea, tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.305 lei pentru conducere sub influenţa alcoolului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *