Poliţia Română îi învaţă pe şoferi cum să evite amenzile. Postarea a strâns mii de aprecieri

politie amenziPoliţia Română le oferă un „pont” şoferilor pentru a scăpa de amenzile pentru viteză, spunând că aceştia pot achiziţiona un detector radar, însă nu este mereu util şi este şi costisitor. De asemenea, spun poliţiştii, nici pe flash-urile celorlalţi nu ar trebui să se bazeze şoferii, pentru că se poate să nu le observe întotdeauna, iar în ceea ce priveşte aplicaţiile de trafic, nici acestea nu sunt eficiente, pentru că sunt şi ei, poliţiştii, prezenţi acolo.

like facebookPoliţia Română, sfat pentru şoferi ca să scape de amenzi: Poţi să îţi iei detector de radar, dar e scump şi nu e mereu util sau poţi să te bazezi pe flash-urile celorlalţi, dar poate nu le observi. Cea mai sigură metodă, să respecţi limita legală, precizează Poliţia într-un mesaj amuzant postat pe Facebook.

„HEIII…PSSSTTTT …ŞOFERULE…FII ATENT LA PONTUL ZILEI! – CUM SCAPI DE AMENZILE PENTRU VITEZĂ”, îşi începe Poliţia Română mesajul. „Bineînţeles, îţi poţi achiziţiona un detector de radar, însă nu este util întotdeauna şi costă destul de mult. De asemenea, te poţi baza pe sprijinul celorlalţi şoferi, care îţi dau flash-uri atunci când urmează să întâlneşti un aparat radar… dar poate nu eşti atent şi nu le observi sau poate ceilalţi şoferi doar glumesc..„, scriu poliţiştii.

Ei mai spun că nici aplicaţiile de trafic nu ar trebui să fie o variantă pentru şoferi, pentru că nu sunt întotdeauna eficiente, consumă trafic de net, iar acolo sunt prezenţi şi ei, poliţiştii.

„Sau poţi folosi aplicaţiile de trafic, care îţi arată locurile în care se află poliţiştii, însă nici acestea nu sunt 100% eficiente şi îţi mai consumă şi traficul de net. În plus, pe aceste aplicaţii suntem prezenţi şi noi şi ne mai place să adăugăm <>, chiar şi acolo unde nu sunt J”, mai explică forţele de ordine.

Astfel, subliniază poliţiştii, cea mai sigură, eficientă şi gratis metodă de a evita amenzile de viteză este respectarea limitelor legale de viteză.

În mai puţin de o oră, postarea a strâns aproape 800 de aprecieri. În ultimul timp, şi postările de pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne s-au viralizat. Cel mai apreciat a fost mesajul în care reprezentanţii ministerului îi avertizau pe cei care vor participa la festivalul Electric Castle să aibă grijă ce pastile consumă dacă răcesc. „Ne-am pregătit încălţările pentru #ElectricCastle, singurul festival unde ploaia a devenit marcă înregistrată! Un avantaj este că puteţi dansa în ploaie, ceea ce este foarte frumos… însă, dacă răciţi, aveţi grijă ce „pastile” luaţi! Considerăm că v-am informat!”, a scris MAI în urmă cu câteva săptămâni.

politia romana facebook

Sursa. RomaniaTV

One thought on “Poliţia Română îi învaţă pe şoferi cum să evite amenzile. Postarea a strâns mii de aprecieri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *