Alertă de pestă porcină africană la Botoşani. Autoritățile au dispus măsuri și au cerut înăsprirea controalelor

simulare pesta porcina africana 2Autoritățile locale și șefii mai multor instituții publice s-au întrunit, marți, la Prefectură, în cadrul Comitetului Local de Combatere a Bolilor, după ce focarul de pestă porcină africană s-a extins în mai multe județe din țară.

În cadrul acestei întruniri, membrii comitetului au dispus mai multe măsuri și au întărit starea de alertă maximă. Minodora Vasiliu, directorul Direcției Sanitar  Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, a cerut reprezentantului Inspectoratului de Poliție Județean, controale în trafic,  în vederea respectării măsurilor de prevenire a introducerii bolii în județul Botoșani. De asemenea, s-a solicitat și Poliției de Frontieră să intensifice, alături de lucrătorii vamali, controalele din punctele de graniță.

like facebookAvem șase județe cu pestă porcină: vorbim de Satu Mare, Bihor, Constanța, Brăila, Ialomița și Tulcea, care este cea mai grav afectată. (…) E un semnal și mai mare de alarmă de a ne face treabă și trebuie să fim vigilenți și atenți. Prima măsură este informarea populației cu privire la răspândirea virsului”, a spus șefa DSVSA Botoșani.

Transportul animalelor destinate abatorizării se va efectua numai cu mijloace auto autorizate sanitar – veterinar, însoțite de declarație de efectuare a actului de dezinfecție, iar comercializarea cărnii se va face doar din locuri autorizate. De asemenea, se suspendă târgurile de animale din județ.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *